Salonul de carte ”Bookfest Iași” debutează, vineri, în Sala Pașilor Pierduți a UAIC

Prima ediție a Salonului de Carte ”Bookfest Iași” debutează vineri, 25 octombrie, la ora 10.00, în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). Manifestarea, inclusă în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) de la Iași le oferă vizitatorilor ocazia unor întâlniri memorabile cu autorii momentului și cu cărțile despre care toată lumea vorbește. Printre acestea din urmă se numără, pentru prima dată în România, o carte suflată cu aur, proaspăt apărută, în tiraj limitat, precum și peste 30.000 de volume cu reduceri substanțiale.  Pe lângă volumele expuse la standurilor editurilor, vizitatorii Salonului vor putea răsfoi, în premieră, câteva dintre finalistele concursului național de design de carte „Cele mai Frumoase Cărți din România”, edițiile 2012 și 2013. Între ele, și volumul bilingv ”Viețile pustnicilor Palestinei”, într-o prezentare grafică de excepție a Editurii Baroque Books & Arts, o carte cu șnit de aur și ”o mostră de acribie filologică şi plasticitate a limbajului” (Dilema Veche). Cartea este abia ieșită de sub tipar, a mai fost expusă doar în standul României la Târgul de Carte de la Frankfurt și este tradusă de starețul mănăstirii Sf. Nectarie, ieromonah Agapie Corbu, unul dintre cei mai renumiți monahi de rit athonit din România. ”Este o deosebită bucurie să avem la Iași în premieră expoziția Cele mai frumoase cărți din România, cu câteva volume pe care până acum au avut ocazia să le vadă doar vizitatorii standului României la Târgul de Carte de la Frankfurt, recent încheiat. Încercăm astfel să oferim publicului de la Bookfest Iași mai multe motive să se apropie de această frumoasă lume a cărții, pe care întreg orașul o sărbătorește zilele acestea”, a declarat Mihai Mitrică, directorul Salonului Bookfest Iași. Intrarea în cadrul salonului, cât și la toate evenimentele ce vor avea loc în perioada acestuia este gratuită, programul zilnic fiind între orele 10.00 și 20.00. Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Anul trecut invitatul de onoare al Salonului Internaţional de Carte a fost Franța, iar publicul a avut ocazia să se întâlnească cu personalităţi importante ale culturii contemporane franceze ca Bernard Pivot sau Michel Houellebecq. Anul acesta, circa 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internațional de Carte Bookfest (29 mai – 2 iunie), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecții cinematografice, evenimente interactive).

Programul ”Bookfest Iași” – vineri, 25 octombrie

 

  • ora 11:00 Întâlnire profesională: Lost in the original.

Moderator: prof. univ. dr. Rodica Dimitriu.

Evenimentul va avea loc în Sala Ferdinand și este organizat de FILIT.

  • ora 12:00 Lansarea volumului Privind altfel lumea celor absurde, de Ştefan Afloroaei (Editura Humanitas).

Invitați: Ștefan Afloroaei, Liviu Antonesei, George Bondor.

Moderator: Nicu Gavriluță.

  • ora 12:30 Prezentarea celor mai noi apariții în Seria de autor Friedrich Nietzsche (Editura Humanitas): Ştiinţa voioasă, Filozofia în epoca tragică a grecilor, Ecce Homo.

Participă: George Bondor, Ştefan Afloroaei, Liviu Antonesei, Nicu Gavriluță.

  • ora 14:00 Lansări de carte ale Editurii Eikon: Parcurs, de Mariana Gorczyca; Maria cea fără de moarte, de Gaby Michailescu; Etnosofia, de Petru Ursache; Comunismul cu rele și rele, de Magda Ursache; Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității – vol V: Mircea Vulcănescu.

Participă:  Mariana Gorczyca, Magda Ursache, Liviu Antonesei, Valentin Ajder, Adrian Aluigheorghe, Cassian Maria Spiridon.

  • ora 15:00 Lansare de carte: Jung. Îndrăgostit de suflet, de Lavinia Bârlogeanu (Editura Nemira)
  • ora 15:30 Lansare de carte: Richter 8.9, de Andrei Călăraș (Editura Nemira).

Invitați: Andrei Călăraș, Odilia Roșianu (redactorul cărții) și Iustinian Popa (redactor-șef Azicitesc.com)

  • ora 16:00 Lansare de carte și sesiune de autografe: Rezervația de îngeri, de Emil Brumaru (Editura Humanitas).

Invitați: Emil Brumaru și Bogdan Crețu.

  • ora 17:00 Lansare de carte şi sesiune de autografe:  Cele şapte vieţi ale lui Felix K., de Jan Koneffke (Editura Humanitas).

Participă: Jan Koneffke, Denisa Comănescu și Ioana Pârvulescu.

  • ora 17:30 Lansare de carte: Cele mai frumoase povestiri din Biblie (Editura Humanitas). Traducere din ebraică, aramaică şi greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu. Cuvânt însoţitor de Andrei Pleşu.

Prezintă: prof. univ. dr. Eugen Munteanu.

  • ora 18:30 Lansare de carte: Vina tragică.Tragicii greci.Shakespeare.Dostoievski.Kafka, de Ileana Mălăncioiu.

Invitați: Ileana Mălăncioiu, Doris Mironescu.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;