Mai multe stații de transformare, rețele de înaltă, medie și joasă tensiune și posturi de transformare din Moldova vor fi modernizate de E.ON în cadrul unor proiecte de investiții, în valoare totală de 3,3 miliarde de lei, din care 2,6 miliarde de lei din Fondul pentru Modernizare, iar restul din bugetul companiei. Printre cele 20 de proiecte înaintate spre finanțare de către Delgaz Grid se numără, de asemenea, contorizarea SMART, precum și creșterea capacității rețelelor de distribuțiue a energiei electrice din județele Iași, Bacău, Neamț, Vaslui, Botoșani și Suceava.
„Cele două proiecte de modernizare a liniilor electrice de joasă tensiune și a posturilor de transformare, din care pentru unul a fost déjà semnat contractul de finanțare, au o valoare totală de 375 milioane de lei, din care 286 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare”, a declarat Cristian Secoșan, directorul general al Delgaz Grid. Potrivit acestuia, 98% dintre prosumatori sunt racordați la rețeaua de joasă tensiune, iar pentru preluarea în siguranță a energiei produse de către aceștia, modernizarea infrastructurii este esențială.
„Investim susținut în dezvoltarea și creșterea capacității sistemului de distribuție, atât din surse proprii, cât și din finanțări atrase din Fonduri europene, prin intermediul Fondului pentru Modernizare”, a precizat directorul general al Delgaz Grid. Principalele lucrări avute în vedere sunt: modernizarea a circa 466 de km de rețea de joasă tensiune și a echipamentelor de la posturile de transformare, înlocuirea a aproape 100 de transformatoare și a circa 7.700 de stâlpi neconformi, precum și instalarea unui număr de 4.500 de contoare SMART.