Primarul Mihai Chirica a anunțat că lucrările de renovare energetică a blocului de locuințe sociale (cămine) din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, construit în anul 1980, se desfășoară conform graficului, în ciuda condițiilor extreme de temperatură cauzate de valul de caniculă. „Lucrările vor fi executate cel târziu până la 13 ianuarie 2025 de SC Prauco AMV Craft SRL pentru o sumă de 5.058.092,18 lei cu TVA (circa 1,02 milioane de euro), care include și lucrări similare la blocul de locuințe sociale din strada Canta nr. 60B, construit în anul 1976. Valoarea finanțării europene a proiectului, asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 Valul Renovării, este de 4.914.872,91 lei, respectiv aproape 1 milion de euro”, a declarat edilul. Potrivit proiectului, lucrările vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, modernizarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde, instalarea, reabilitarea/modernizarea sistemelor de climatizare și/sau de ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, reabilitarea/modernizarea instalațiilor de iluminat, acestea urmând să asigure, în final, o reducere a consumului de energie cu cel puțin 50% față de consumul anual de dinainte de renovare. Reamintim că Primăria Municipiului Iași (PMI) a obținut o finanțare de 25,5 milioane de lei (circa 5,19 milioane de euro) prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și pentru executarea lucrărilor de renovare energetică moderată sau aprofundată a mai multor blocuri de locuințe, printre care blocul S4 din strada Ciurchi nr. 109 A, blocul „Carmen” din bulevardul Independenței nr. 2, blocul Z4 din bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, blocul D2 din strada Oancea nr. 34, blocul B3 din bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4. Licitația pentru încredințarea lucrărilor a fost organizată în anul 2023, iar lucrările vor fi executate, începând cu această perioadă, de asocierea Conest SA – Sigm-Home Projects SRL pentru suma de 19.811.486,75 lei fără TVA, respectiv 23.575.669,23 lei cu TVA (circa 4,76 milioane de euro). Tot prin PNRR, Primăria a câștigat o finanțare de 6.445.132,36 lei (aproximativ 1,31 milioane de euro) pentru renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor rezidențiale din str. I. C. Brătianu nr. 6 și str. Macazului nr. 5.
Căminele sociale ale Primăriei, reabilitate energetic cu fonduri din PNRR
Filed in: Administrație, Informațía zilei