Un nou container securizat pentru biciclete, la Iași

Primăria Municipiului Iași a semnat un contract pentru furnizarea și instalarea unui nou container securizat pentru parcarea bicicletelor, cu o capacitate de minimum 50 de rastele. Acesta va fi adus și montat în cel mult 12 luni de Sky Park System SRL, pentru suma de 235.000 lei fără TVA, respectiv 279.650 lei cu TVA, a anunțat miercuri primarul Mihai Chirica. În urmă cu un an și jumătate, un container similar pentru biciclete a fost achiziționat și montat de municipalitate  pe esplanada Minerva din Piața Voievozilor (cartierul Alexandru cel Bun), inițiativa bucurându-se de succes în rândul bicicliștilor, toate cele 50 de locuri fiind închiriate în mai puțin de o săptămână. Amplasamentul noului container va fi decis și comunicat în perioada următoare, dar va fi o zonă vizibilă, circulată, care să asigure și securitatea bicicletelor, un loc unde cererea de locuri de parcare este considerabilă, astfel încât să conducă la încurajarea folosirii bicicletei în detrimentul mașinii, și un loc unde există deja piste pentru biciclete”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a subliniat că intenția municipalității este aceea de a achiziționa și monta astfel de echipamente în toate cartierele orașului. Locurile de parcare vacante pentru biciclete, aflate în containerul securizat, vor fi atribuite pe bază de abonament, fiecare abonat urmând să primească un număr de parcare pentru fiecare bicicletă și un card de acces. Prețul unui abonament este de 10 lei pe lună, supravegherea video a containerului revenind în sarcina Poliției Locale.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;