În ședința din această săptămână, consilierii județeni au aprobat în unanimitate parteneriatul între dintre Asociația Metropolitană de Transport Public și CNCF „CFR” SA, precum și protocolul de implementare a proiectului privind extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași (ZMI). „Odată publicat în Monitorul Oficial (MO) Ordinul de Ministru prin care proiectul Iașului completează lista oficială de proiecte similare de la nivel național, continuăm toate demersurile pentru a putea trece cât mai repede la etapa realizării studiului de fezabilitate”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Dangă. „După ce nota de fundamentare întocmită de Asociația de Transport Metropolitan a fost acceptată de către Guvern și proiectul Iașului a fost inclus prin Ordin al ministrului Transporturilor pe lista proiectelor finanțabile, astăzi am făcut un important pas înainte, în sensul că am aprobat Acordul de parteneriat încheiat cu CFR Infrastructură, instituția care urmează să acorde consultanță în dezvoltarea proiectului de înființare a trenului metropolitan Iași”, a adăugat Marius Dangă, care a precizat că instituția pe care o conduce dorește sprijinirea creșterii mobilității urbane la nivelul Zonei Metropolitane Iași (ZMI) prin dezvoltarea acestui sistem de transport ecologic și modern. Potrivit studiilor făcute de specialiști, traseul trenului metropolitan va avea o lungime de 81,3 kilometri, din care 58 kilometri deja existenți și 23,3 kilometri care urmează să fie construiți, valoarea estimată a investiției ridicându-se la circa 1,4 miliarde de euro. În ceea ce privește traseul viitorului tren metropolitan, acesta ar urma să străbată orașul de la vest la est, pornind din apropierea Antibiotice SA, continuând apoi spre Canta și strada Rampei. În continuare, trenul ar urma să traverseze oraşul, de la Gara Mare, cu acces dinspre Piața „Alexandru cel Bun”, către Gara Internaţională Nicolina (unde vor fi amenajate pasaje subterane pentru pietoni şi conexiuni rutiere spre oraş cu autobuzul), Socola (cu un punct intermodal major în zona Frumoasa, unde urmează să fie preluați călătorii dinspre Ciurea), apoi Gara Socola (în perimetrul este prevăzută construcția unei parcări de tip park and ride), și apoi mai departe către Holboca şi ieşirea spre Cristeşti.
Un nou pas înainte pentru introducerea trenului metropolitan
Filed in: Administrație, Informațía zilei