5:32 pm - Friday November 24, 8034

De la 1 august, Prefectura își va desfășura activitatea într-o nouă locație

Începând cu 1 august 2024, activitatea Instituției Prefectului Județului Iași va fi relocată temporar într-un spațiu situat pe Bulevardul Chimiei nr. 1A, pus la dispoziție de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Potrivit reprezentanților instituției, măsura are la bază lucrările de renovare energetică a clădirii situată pe Bulevardul Anastasie Panu nr. 62 în cadrul unui proiect implementat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din fonduri guvernamentale. Contractul de finanțare a fost semnat în luna octombrie 2022 între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5– Valul Renovării, Operațiunea B2–Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B2.2/1, runda 1. „Relocarea activității instituției va fi finalizata în data de 31 iulie a.c., programul cu publicul urmând a fi reluat în noua locație începând cu data de 1 august 2024. Menționăm faptul că în perioada 31.07-02.08.2024 este posibil să apară sincope în ceea ce privește funcționarea rețelelor de comunicații ale instituției. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente apărute și depunem toate eforturile pentru a relua toate activitățile în cel mai scurt timp posibil”, a declarat prefectul Felix Guzgă. După cum au precizat reprezentanții instituției, datele de contact ale Prefecturii, respectiv adresele de e-mail și numere de telefon și fax, vor rămâne aceleași, informații cu privire la identificarea noii locații putând fi accesate pe site-ul Instituției Prefectului Județului Iași https://is.prefectura.mai.gov.ro/. Obiectivul general al proiectului este renovarea și reabilitarea termică a Palatului Administrativ al județului Iași („Casa Pătrată”), în scopul menținerii acesteia în stare de bună funcționare din punct de vedere al siguranței în exploatare, al igienei și sănătății celor care utilizează acest spațiu, pentru asigurarea accesului la servicii publice de calitate către cetățeni. Valoarea totală a proiectului este de 58,2 milioane de lei cu TVA, din care valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de 28,8 milioane de lei inclusiv TVA. Termenul limită de finalizare a lucrărilor este 26.10.2025.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;