Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali au aprobat miercuri rectificarea bugetului general al Municipiului Iași pe anul 2024 cu suma de 50,7 milioane de lei din fondurile provenite din impozitul pe clădiri și teren încasat de la persoanele fizice și juridice și impozitul pe mijloacele de transport deținute de persoanele fizice și juridice persoanele juridice.
Tot în cadrul ședinței de miercuri, aleșii locali au aprobat trecerea unor suprafețe de teren de pe strada Moara de Vânt nr. 34 din domeniul public al Județului Iași în domeniul public al Municipiului Iași necesare realizării obiectivului de investiții „Proiectare strada Aeroportului” , rută de acces care să faciliteze transportul auto și pietonal către Aeroportul Internațional Iași, respectiv un teren în suprafață de 4.446 mp, înscris în Cartea Funciară (CF) 177043 și de un teren cu suprafața de 1.695 mp, înscris în CF 131368. Un alt proiect important aprobat de aleșii locali a vizat modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 232/17.08.2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Reabilitare cale de rulare Limita Municipiului Iași – Rond Dancu”, respectiv majorarea de la 15,7 milioane de lei cu TVA la 16,4 milioane de lei cu TVA, din care 13,7 milioane de lei cu TVA lucrări de construcții-montaj, a valorii totale a investiției.
Și tot în ședința de miercuri a fost aprobată modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 90/21.03.2019 cu modificările și completările ulterioare referitor la aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici aferenți documentației pentru proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Cinematograf Dacia”, respectiv creșterea valorii totale a investiției la 20,9 milioane de lei cu TVA față de 19,8 milioane de lei cu TVA valoarea ultimului deviz aprobat pentru acest obiectiv, precum și acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Iași actriței Anamaria Marinca, cunoscută publicului românesc din „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, lungmetraj distins cu premiul „Palme d’Or” la Festivalul de la Cannes (2007) și câștigătoare a premiului BAFTA (2004) la categoria „Cea mai bună actriță”, pentru rolul din „Sex Traffic”.