O nouă etapă pentru implementarea proiectului trenului metropolitan

Președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Alexe, a semnat protocolul de colaborare cu Compania Națională de Căi Ferate (CNCF) „CFR” SA privind introducerea trenului metropolitan care urmează să facă legătura între localitățile din Zona Metropolitană Iași (ZMI). Proiectul trenului metropolitan a fost aprobat prin Ordin al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, semnat la începutul lunii iunie, și presupune investiții în infrastructura de cale ferată destinată transportului feroviar urban şi metropolitan în Zona Metropolitană Iaşi, prin accesarea de finanţări nerambursabile disponibile în cadrul Programului Transport 2021 – 2027 al Uniunii Europene.

„Am semnat protocolul de colaborare cu CFR pentru extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași. Urmează pregătirea licitației pentru Studiul de Fezabilitate (SF) al Trenului Metropolitan Iași”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. Într-o primă etapă, trenul metropolitan va fi introdus pe traseele Podu Iloaiei – Iași – Ungheni și respectiv Iași – Ciurea. Construirea de linii noi presupune extinderea căii ferate pe ruta Holboca – Aeroportul Internațional Iași – Aroneanu și implementarea celui de-al treilea traseu metropolitan pe traseul Podu Iloaiei – Iași – Holboca – Aeroportul Internațional Iași – Aroneanu. Parteneriatul între Asociația Metropolitană de Transport Public și CNCF „CFR” SA precum și protocolul de implementare a proiectului privind extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași (ZMI) au fost aprobate de plenul Consiliului Județean în ședința ordinară din luna iulie.

 

„După ce nota de fundamentare întocmită de Asociația de Transport Metropolitan  a fost acceptată de către Guvern și proiectul  Iașului a fost inclus prin Ordin al ministrului Transporturilor pe lista proiectelor finanțabile, un alt important pas înainte pentru implementarea acestei investiții îl reprezintă acordul de parteneriat încheiat cu CFR Infrastructură, instituția care va acorda consultanța necesară pentru dezvoltarea  în continuare a proiectului de înființare a trenului metropolitan Iași”, anunțau reprezentanții administrației județene.

Potrivit studiilor întocmite de specialiști, traseul trenului metropolitan va avea o lungime de 81,3 kilometri, din care 58 kilometri deja existenți și 23,3 kilometri care urmează să fie construiți, valoarea estimată a investiției ridicându-se la circa 1,4 miliarde de euro.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;