Restricții în alimentarea cu apă potabilă pentru consumatorii din județ

Din cauza situației hidrometeorologice de secetă prelungită coroborată cu evaporația mare specifică perioadei de vară, Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Prut-Bârlad” a fost nevoită să impună aplicarea prevederilor din Planul de restricții și folosire a apei în perioadele deficitare pentru mai multe comunități ce utilizează apă brută din acumulările Pârcovaci și Hălceni, din județul Iași.

„Operatorul regional de apă a impus unele restricții locale, prin limitarea furnizării apei prin rețelele proprii de distribuție către consumatori în 81 de localități afectate de secetă din județul Iași din spațiul hidrografic administrat ABA Prut-Bârlad. Printre acestea se numără orașul Hârlău și comunele Românești, Gropnița, Movileni și Deleni”, afirmă reprezentanții Administrației Bazinale de Apă „Prut-Bârd”.  Localităţile afectate de secetă care nu dispun în acest moment de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale (fântâni) sunt: Mădârjac (din 220 de fântâni 3 sunt secate), Frumușica (din 102 fântâni una este secată), Bojila (din 63 de fântâni una este secată), Ceplenița ( din 73 de fântâni 51 sunt secate), Buhalnița (din 79 de fântâni 55 sunt secate), Poiana Mărului (din 48 de fântâni 33 sunt secate) și Zlodica (din 19 fântâni 13 sunt secate).

Temperaturile deosebit de ridicate din ultima perioadă în județul Iași au condus la o creștere a consumului de apă, lucru care a determinat apariția unor sincope în asigurarea serviciului de alimentare cu apă. Din această cauză, furnizarea apei potabile a fost restricționată în ultimele zile în mai multe localități din județ. Astfel, potrivit reprezentanților ApaVital, în aceste zile s-au înregistrat consumuri record de apă în sistem, respectiv o creștere a consumului de la 90.000 metri cubi pe zi la 113.000 de metri cubi. ”Coroborat cu lipsa de precipitații au rezultat sincope majore în unele localități. Facem un apel la un consum responsabil de apă din partea consumatorilor până se refac rezervele de apă”, au transmis reprezentanții ApaVital, care au dat ca exemplu în acest sens o serie de cetățeni care în ciuda secetei prelungite din această vară nu au renunțat la udarea  gazonulului, grădinii sau a propriilor piscine.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;