Recital de pian, la Palatul Culturii

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” în parteneriat cu Asociația „Crescendo Events” invită iubitorii de muzică la un recital de pian susținut de Ivan Shemchuk, ce va avea loc luni, 9 septembrie,  ora 18.00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii. Născut în 1994 în Cernăuți (Ucraina), într-o familie de muzicieni, Ivan Shemchuk a început studiul pianului la vârsta de trei ani, sub îndrumarea mamei sale. A studiat la Școala de Muzică din Cernăuți, la clasa profesoarei Elvira Ryzhonok și le-a continuat la Liceul de Muzică „Solomiya Krushelnytska” din Lvov, sub îndrumarea profesoarei Ludmila Zakopets. În anul 2018, a absolvit cu diplomă de onoare studiile de Master la Academia de Muzică „Feliks Nowowiejski” din Bydgoszcz (Polonia). A susținut recitaluri și concerte pe diferite scene din țară și din străinătate, bucurându-se de aprecierea unanimă a specialiștilor și a publicului. Parcursul său pianistic ascendent a fost încununat cu importante premii la concursuri naționale și internaționale de prestigiu, dintre care amintim: Grand Prix – Concursul Internațional „Ivan Aivazovsky” – Feodsia, Crimeea, Ucraina 2011; Grand Prix „Złoty Parnas” – Forumul Pianistic „Bieszczady bez granic”, Polonia 2014; Grand Prix – Concursul Internațional de interpretare pianistică, Cehia 2015; Grand prix – Concursul Internațional Druskienniki, Lituania 2017; Premiul II la Concursul Internațional ”Stanislaw Moniuszko”, Rzeszόw, Polonia, 2021; Premiul I și Trofeul Concursului Internațional „Carl Filtsch” din Sibiu, România (2023), Premiul I la Concursul internațional de pian; România, Târgu Mureș 2023 . Programul va cuprinde lucrări din creațiile compozitorilor: Domenico Scarlatti, Alexander Scriabin, Frédéric Chopin, Ludwig van Beethoven, Serghei Rachmaninov, Serghei Prokofiev.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;