Cosmote România sprijină recuperarea copiilor cu dizabilităţi din Iaşi

Cosmote România susţine programul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi din Iaşi derulat de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany. Compania oferă o finanţare în valoare de 5000 euro pe parcursul acestui an, astfel încât 30 de copii cu nevoi speciale şi care provin din familii cu situaţii dificile din punct de vedere material să poată beneficia gratuit de servicii specifice de recuperare, în funcţie de diagnosticul cu care se confruntă. Fundaţia Bethany desfăşoară, din octombrie 2012, un program de recuperare gratuit pentru familiile care nu îşi permit să acceseze serviciile necesare recuperării copiilor lor. Această iniţiativă a luat naştere după ce mai mulţi părinţi au cerut sprijin pentru copiii lor cu dizabilităţi. Amenajarea  şi dotarea spaţiului, iar mai apoi derularea programelor de recuperare a fost posibilă în urma mai multor campanii de sensibilizare şi strângere de fonduri din comunitate precum Balul de La Castel, campania Inimă Bună şi Swimathon.  De la deschiderea programului (1 octombrie 2012) până în prezent au fost oferite copiilor 565 şedinţe gratuite de kinetoterapie, 437 şedinţe gratuite de logopedie şi 19 şedinţe de terapie ocupaţională. Părinţii au beneficiat de asemenea, gratuit, de 17 întâlniri de consiliere psihologică şi 24 de ore de dezvoltare personală. Voluntarii fundaţiei s-au implicat şi ei în activităţi de socializare cu copiii, organizând o trupă de teatru şi oferind periodic copiilor mici reprezentaţii de teatru de păpuşi. Din această toamnă, centrul de recuperare deschis în cadrul Fundaţiei Bethany aşteaptă şi alţi copii cu nevoi speciale să beneficieze de serviciile sale.  Părinţii interesaţi pot contacta reprezentanţii Fundaţiei Bethany şi, în urma unei evaluări specializate atât a situaţiei medicale a copilului, cât şi a situaţiei socio-materiale a familiei, se poate decide dacă micuţul va putea intra în programul de recuperare al centrului.“Iniţiativa deschiderii acestui program de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi a pornit dintr-o nevoie cât se poate de reală şi urgentă a Iaşului. Mai mult decât atât, strângerea banilor necesari acestui proiect a fost un adevărat exerciţiu de descoperire a generozităţii ieşenilor, dar nu numai. Iată că o companie naţională importantă, cum e Cosmote România, a văzut necesitatea acestui program şi a decis să ne sprijine în realizarea lui. Le mulţumim pentru implicare şi pentru că, la fel ca noi, şi ei cred că aceşti copii merită şansa unui viitor mai bun!”,  a declarat Diana Păiuş, manager zonal al Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany. “Mesaje de iubire” este un program CSR desfăşurat de Cosmote România, adresat organizaţiilor care oferă asistenţă copiilor. Încă de la lansarea programului în 2008, COSMOTE România a oferit în primele 4 ediţii, un total de 185.000 euro către 17 organizaţii non-guvernamentale implicate în îngrijirea copiilor. Scopul programului vine ca răspuns la necesitatea de a proteja şi ajuta copiii, aceştia fiind viitorul societăţii în care trăim.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;