Palatul Roznovanu a găzduit marți, 22 octombrie 2024, o ședință plenară a reprezentanților celor 24 de organizații partenere în consorțiul care derulează proiectul TrialsNet: Trials supported by Smart Networks beyond 5G, implementat în orașul nostru de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Orange România SA, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași
TrialsNet este un proiect finanțat de Comisia Europeană în cadrul programului Horizon Europe și realizează teste la scară largă, în România (la Iași), Italia, Spania și Grecia, bazate pe tehnologia 5G, esenţiale pentru tranziţia către următoarea generaţie de reţele mobile, în trei direcţii: infrastructură, transport, securitate şi siguranţă; eHealth şi situaţii de urgenţă; cultură, turism şi divertisment.
În Municipiul Iași proiectul include soluții specifice Smart City, precum tehnologii de Inteligență Artificială pentru „monitorizarea mulțimilor” (pe pietonalul Ștefan cel Mare și Piața Palatului Culturii) și „monitorizarea traficului” (în Podu Roș), concentrate pe sporirea confortului şi siguranţei în circulație.
”În opinia experților, este o chestiune de timp până când sistemele de Inteligență Artificială vor deveni omniprezente și probabil omnipotente. În viitorul apropiat vom putea rezolva probleme grele, astăzi considerate insurmontabile, precum siguranța publică și traficul rutier, vom putea dezvolta invenții excepționale și vom putea face o lume mai bună și mai dreaptă. Dacă știm să folosim cum trebuie Inteligență Artificială, aceste sisteme ne pot deveni cel mai bun prieten. Am încredere că TrialsNet este tocmai un astfel de proiect care poate face și din Iași o comunitate mai confortabilă, mai sigură, mai inteligentă!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Soluții bazate pe Inteligența Artificială vor contribui la siguranța circulației în Iași
Filed in: Administrație, Informațía zilei