Inaugurarea ansamblului urbanistic Palas Iaşi, o investiţie de 260 milioane de euro a companiei Iulius Group, va fi marcată, timp de patru zile, de evenimente de amploare, unele fără precedent la nivel naţional şi de notorietate mondială. Din 31 mai 2012, locuitorii din regiune şi chiar din afara ţării sunt aşteptaţi să descopere tot ceea ce oferă primul centru multifuncţional de tip “lifestyle” din România.
Unul dintre cele mai surprinzătoare momente şi, totodată, evenimentul major al zilei de sâmbătă, 2 iunie 2012, îl constituie o manifestare organizată pentru prima oară în România, care va aduce comunităţii ieşene recunoaştere pe plan internaţional. De la ora 21.00, Palas invită publicul să participe la cea mai mare lansare de lampioane din lume şi la doborârea recordului mondial, pentru ca Iaşiul să fie aşezat pe harta Guinness World Records. Peste 20.000 de felinare din hârtie ecologică vor fi înălţate noaptea pe cerul oraşului, din faţa Palatului Culturii, într-un spectacol inedit de lumină şi culoare. Recordul actual pe care ieşenii trebuie să îl doboare este deţinut de India.
Lampioanele simbolizează noroc, longevitate, fericire, prosperitate şi împlinirea dorinţelor. Felinare „zburătoare” sunt confecţionate din materiale bio-degrabile şi non-inflamabile. Evenimentul va beneficia de prezenţa unui reprezentant oficial al Guinness World Records, care va omologa recordul, şi va fi supervizat de instituţii abilitate, traiectoria lampioanelor fiind urmărită de personal specializat.
Pe 2 iunie 2012, toţi ieşenii sunt invitaţi de Palas să îşi pună o dorinţă şi să contribuie la atingerea recordului mondial care va aduce oraşului un nou titlu Guinness World Records. După lansarea lampioanelor, publicul va dansa pe ritmurile îndrăgitului artist Ștefan Bănică Junior.