O nouă vizită a președintelui CJ Iași, Cristian Adomniței, pe șantierul de la Aeroport

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a efectuat joi, 31 octombrie, o nouă vizită pe șantierul de la Aeroport. Acesta a fost însoțit de mai mulți consilieri județeni, care au dorit să vadă la fața locului modul în care se desfășoară lucrările la șantierul de la Aeroport, pentru care Legislativul județului a alocat suma de 40 de milioane de euro. ”În prezent se lucrează cu 72 de camioane și 47 de utilaje de încărcare, săpare și profilare, adică buldozere, excavatoare, autogredere, cilindri compactori. Săptămâna trecută erau 60 de camioane și 37 de utilaje. Suntem aproape de nivelul optim de utilaje. Dacă ar veni un număr dublu, s-ar încurca unii pe ceilalți și nu ar avea atât de mult front de lucru. Lucrările sunt în grafic. La sfârșitul lucrărilor vom avea cea mai modernă pistă de aterizare-decolare din România, cu o structură complet flexibilă și cu posibilități de aterizare în condiții meteo nefavorabile. Costul pistei noastre va fi unul foarte bun. Pista din Iași costă mai puțin decât cea de la Cluj-Napoca, de exemplu. Acolo pista are 2.100 de metri, e rigidă și e realizată pe teren drept. La Iași, pista va avea 2.400 de metri lungime, e flexibilă și în plus trebuie să mutăm un deal pentru a obține un profil corespunzător”, a declarat președintele CJ Iași. În paralel cu lucrările la pistă, reprezentanții Aeroportului au în plan și dezvoltarea altor facilități pentru companiile aeriene. ”Ne preocupă încă de pe acum să putem dota Aeroportul cu echipamente pentru navigație satelitară. Din 2015 avioanele vor putea ateriza pe Aeroportul nostru în condiții de vizibilitate zero. Asta înseamnă atractivitate maximă pentru companii și o rată zero de anulare a curselor din cauza condițiilor de vizibilitate redusă. Este un proiect pilot în România și cred că vom reuși să îl realizăm”, a precizat, la rândul său, Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași.  Lucrările la noua pistă (flexibilă) de la Aeroportul Iași au început pe data de 7 august. Asocierea Max Boegl România, SC Vega ’93 SRL și SC UTI Grup SA a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri. Valoarea contractului este de aproximativ 139 milioane de lei, fără TVA. Termenul de finalizare este de 25 de luni, în acest termen inclusă și proiectarea. Lucrările vor include realizarea pistei de decolare – aterizare, căii de rulare, extinderii platformei și a drumului perimetral, instalației de balizaj, canalizării pentru ape pluviale, precum și a serviciilor de proiectare pentru toate cele menționate anterior.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;