Din planul de reabilitare și modernizare a transportului public din municipiu, aprobat la începutul acestui an de conducerea Primăriei, face parte și înlocuirea căii de rulare a tramvaielor de pe tronsonul Bucșinescu – Calea Chișinăului, primul pas în acest sens constituindu-l activitatea de proiectare, urmând ca ulterior să fie identificată și sursa de finanţare a investiției. Lungimea traseului ce urmează a fi modernizat este de 2,7 kilometri, între intersecţia Bucşinescu şi Calea Chişinăului, lucrările urmând să includă schimbarea şinei, modernizarea reţelei de fir contact şi reabilitarea podului de peste râul Bahlui. Municipalitatea a atribuit firmei Pod Proiect realizarea documentaţiei tehnice ce va presupune efectuarea de studii geotehnice şi topometrice, documentaţii tehnice şi caiete de sarcini. Pe lângă documentaţia tehnică, va fi întocmit şi un studiu de circulaţie, care va studia caracterul fluxului de circulaţie, elemente geometrice şi numărul de benzi pe sens, intensitatea şi compoziţia traficului, amplasarea trecerilor de pietoni, distanţa între intersecţii, reglementarea staţionării sau a parcărilor pe partea carosabilă, viteza de circulaţie, procentul de vehicule grele. ”Practic, înlocuirea căii de rulare de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu va face joncţiunea între alte două mari proiecte de refacere a şinelor. Pe de o parte, se află segmentul Copou – Piaţa Unirii – Cuza Vodă – Elena Doamna, finalizat în luna august, iar pe de altă parte va fi cel cuprins între Bulevardul Nicolae Iorga – Ţesătura – Calea Chişinăului – Metalurgie – Doi Băieţi, demarat în luna septembrie şi care presupune înlocuirea a 9,9 kilometri de şină de tramvai. Pe viitor, municipalitatea intenţionează să modernizeze şi linia de tramvai Cinci Drumuri, strada Pădurii şi strada Nicoriţă, dar şi calea de rulare către Dancu. Toate aceste lucrări fac parte din strategia municipalităţii de a crea un transport în comun desfăşurat în condiţii de deplină securitate şi confort”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Iaşul face parte din categoria oraşelor în care tramvaiul reprezintă principalul mijloc de transport public, integrându-se astfel în tendinţa europeană. La nivelul municipiului Iaşi, calea de rulare a tramvaielor are o lungime de aproape 80 kilometri, cale simplă, planurile Primăriei fiind ca până în 2015 să fie modernizată integral.
Calea de rulare a tramvaielor de pe tronsonul Bucșinescu – Calea Chișinăului va fi reabilitată și modernizată
Filed in: Administrație, Informațía zilei