Aprindem luminile la Palas și dăm startul celui mai frumos sezon din an! „Have a Very X-mas!”, în atmosfera de poveste orchestrată de Filarmonica de Stat „MOLDOVA” Iași

@The Phope – (https://instagram.com/the_phope)

Sezonul festiv se deschide la Palas odată cu cel mai așteptat moment al anului, când luminițele de Crăciun vor străluci într-un decor de poveste și în acordurile orchestrate de  Filarmonica de Stat „MOLDOVA” Iași. „Have a Very X-mas!”, descoperă decorațiunile spectaculoase, participă la atmosfera creată în jurul Crăciunului și fă cunoștință cu invitatul special!

Pe 30 noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, magia sărbătorilor de iarnă va cuprinde întreg ansamblul Palas, ceea ce înseamnă că vei avea parte de un spectacol feeric din care nu vor lipsi Moș Crăciun, globurile supradimensionate, dar și un brad impunător, cu trei camere instagramabile unice, ce vor spune povestea Crăciunului așa cum ne-o imaginăm fiecare dintre noi.

Personajul principal, un urs roșu îmbrăcat de sărbătoare, va atrage toate privirile și te va introduce în universul Crăciunului. „Camerele” impresionează prin tematici specifice: decoruri din turtă dulce – căsuțe, brazi și cadouri comestibile – și atmosfera fermecătoare a soldaților din „Spărgătorul de nuci”, completată de bastoane de zahăr colorate vor fi parte din decorul de poveste. Alături de acestea, un invitat special își va face apariția, timp în care clasicul Moș Crăciun va dori să vorbească cu cei mici și cu cei mari. Scenariul nu este complet fără tradiționalul spectacol oferit de Filarmonica de Stat „MOLDOVA” Iași, un regal al bucuriei care te va purta într-o călătorie muzicală în care vei fi însoțit de acorduri celebre din filme și cântece de Crăciun.

În grădina Palas, fiecare colț este presărat cu explozii de culoare, iar până pe data de 15 ianuarie 2025,  Glowing Garden îți va aduce 170 de instalații luminoase ce vor fi parte parte din distribuția  spectaculoasă. Animale, printre care și un pui de elefant în mărime naturală, tigri în junglă, delfini, păsări flamingo, grădini cu fructe gigant, personaje din basme, dar și multe alte figurine spectaculoase compun lumea strălucitoare a grădinii. Expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 16:00 – 23:00, iar biletele se achiziționează din zona special amenajată în parc.

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;