Spectacole de excepţie pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi (ONRI). În luna noiembrie, spectatorii sunt aşteptaţi să ia parte la mai multe evenimente de referinţă. Astfel, duminică, 3 noiembrie, ONRI sărbătoreşte 57 de ani de la înfiinţare prin spectacolul aniversar „Tosca” de Giacomo Puccini. Invitat este dirijorul József Horváth din cadrul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Regia îi aparţine lui Ognian Draganoff (Bulgaria), decorul este semnat Boris Stoynov (Bulgaria), în timp ce dirijorul corului este Manuel Giugula. Viziunea regizorală asupra spectacolului de la Opera ieşeană, montat în 2011, este una inedită, după ce Ognian Draganoff a montat „Tosca” la Opera Naţională Macedonia, în 2004, precum şi la Opera Naţională Timişoara, în 2007. “Am abordat acest spectacol din prisma experienţei mele. Nu este un spectacol modern, nu îmi place termenul, cred că este mai curând clasic. Este însă mai agresiv şi am vrut să exprime peisajul dominat de exhibiţionism de la Palatul Farnese” a declarat regizorul. Sâmbătă, 9 noiembrie, va avea loc spectacolul „Bărbierul din Sevilla”, dirijor Gabriel Bebeşelea, regia Matteo Mazzoni (Italia). Piesa se va juca între orele 18:30 – 21:15, iar biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Operei. Vineri, 15 noiembrie, între 18.30 şi 20.00, Sala Mare a Teatrului Naţional aşteaptă publicul la “Troienele” după Euripide, un spectacol de Andrei Şerban şi costume de Doina Levintza. Preţul biletului este de 40 lei. Vineri, 22 noiembrie, de la ora 18.30, ONRI prezintă “Giselle” de Adolphe Adam, coregrafie clasică rusă, dirijor Adelin Catinean. Biletele sunt puse în vânzare cu 30 lei la stal, 20 lei la balcon şi 50 lei la lojă şi pot fi procurate de la Agenţia Operei. Programul Operei Naţionale Române Iaşi continuă joi, 28 noiembrie, cu piesa “Rigoletto” de Giuseppe Verdi, dirijor Adelin Cătinean. Ultimul spectacol din luna noiembrie este programat sâmbătă, 30 noiembrie, cu baletul “Cenuşăreasa” de Serghei Prokofiev, în interpretarea soliştilor şi ansamblului de balet ONRI. Se pot obţine detalii suplimentare şi se pot face rezervări de bilete apelând numărul de telefon 0332.888.448.
Program extraordinar la Opera Națională Română din Iași, în luna noiembrie
Filed in: Cultură, Informațía zilei