Festivalul Concurs Național ”Mihail Sadoveanu”, la cea de-a IV-a ediție

La sfârșitul săptămânii trecute, la Pașcani și Iași s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Festivalului Concurs Naţional „Mihail Sadoveanu”, manifestare organizată cu sprijinul constant al Primăriei municipiului Iaşi. Ediția din acest an a festivalului concurs s-a desfășurat în cadrul a două etape. Prima, desfășurată în zilele de 1 și 2 noiembrie, a avut loc la Paşcani, unde au fost prezent un grup de scriitori, la invitaţia Primăriei din localitate și a Casei de Cultură „Mihai Sadoveanu”. Cea de-a doua etapă, desfășurată duminică, 3 noiembrie, la Iași, a avut loc la Muzeul ”Mihail Sadoveanu”. Cu această ocazie, publicul s-a putut întâlni cu invitaţii festivalului, pentru a vorbi despre tipologii şi personaje sadoveniene, dar şi despre Sadoveanu în lumea undelor radio, acum, la împlinirea a 85 de ani de când, la 1 noiembrie 1928, Radio România a emis pentru prima dată în eter, Sadoveanu fiind primul abonat din Iaşi al radioului şi unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai acestuia, din toate timpurile. Momentul central al manifestării a fost reprezentat de decernarea premiilor Concursului Naţional de Proză ”Mihail Sadoveanu”, care adună, de la an la an, tot mai mulţi tineri scriitori de limbă română din ţară şi străinătate. Totodată, cu această ocazia a fost decernat și Premiul Naţional de Proză ”Mihail Sadoveanu”, oferit de Primăria Iaşi. De remarcat eeste faptul că numărul participanţilor la Festivalul Concurs Naţional “Mihail Sadoveanu” a crescut an de an, de la 57 la ediţia I, 62 la ediţia a II-a, 74 la ediţia a III-a, la 93 la ediţia a IV-a, concurenţii fiind atât din interiorul graniţelor, cât şi români din străinătate.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;