
Plenul Consiliului Județean Iași va analiza, în ședința din 30 aprilie 2025, proiectul de hotărâre privind obiectivul de investiții “Reabilitare şi consolidare clădire corp C1 din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi”, propus spre finanţare în cadrul Programului Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS).
Valoarea totală estimată a investiţiei este de 14.078.131,93 lei fără TVA.
În urma expertizei tehnice, corpul C1 al Maternității ”Cuza Vodă” a fost inclus în Clasa de risc seismic Rs I, din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de prăbuşire totală sau parţială. Imobilul care va fi reabilitat avea o capacitate de 37 de paturi. Tot aici funcționau laboratorul de radiologie şi imagistică medicală, precum și un amfiteatru pentru studenți și rezidenți.


