Dezbatere pe tema „Europa, încotro?”

Primăria municipiului Iași a organizat ieri, 7 mai, ca un preambul la Ziua Europei, la inițiativa consilierului primarului pentru relația cu comunitățile etnice, domnul Moshe Groper, și cu sprijinul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, o dezbatere pe o temă mai actuală ca oricând: „Europa încotro?”.
Aula „Mihai Eminescu” a reunit reprezentanți ai mediului universitar și academic, diplomați, precum și – spre bucuria noastră – numeroși elevi și studenți. Audiența i-a avut alături pe bine-cunoscutul profesor universitar și părinte Constantin Necula, precum și, într-o intervenție online, pe domnul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Imnurile României și Uniunii Europene au fost interpretate de Corul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, un moment muzical a fost susținut de Essenza Quartet, iar artista Erica Moldovan, regizor la Ateneul Național din Iași, a oferit un extraordinar recital cu titlul „Mama Europa”.
„În această perioadă marcată de atâtea provocări, cred că și noi, românii, trebuie să rămânem uniți pentru a fi puternici, trebuie să rămânem europeni și să luptăm pentru valorile fundamentale ale Europei: democrație, libertate, solidaritate!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;