
Timp de trei săptămâni, șapte artiști din România (Iași, București, Craiova, Alba Iulia, Timișoara), Marea Britanie (Londra) și Austria (Viena) au lucrat în aer liber, chiar în incinta Aeroportului Iași, transformând piatra și metalul în sculpturi impresionante ce vor marca vizual terminalul T4. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, cu sprijinul Consiliului Județean Iași și în parteneriat cu Aeroportul Iași, proiectul aduce în prim-plan un dialog contemporan între artă, spațiul public și mobilitate.
„Acest proiect artistic este o declarație despre cum arta poate redefini spațiile publice și o dovadă că infrastructura poate deveni cultură vie. Suntem mândri că instituțiile noastre, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Aeroportul Iași, colaborează între ele atât de frumos și că, astfel, aeroportul devine un loc al întâlnirii dintre mobilitate, identitate și creație. Mulțumim artiștilor pentru implicare și pentru talentul cu care au modelat materia în simboluri ale deschiderii, mișcării și apartenenței la comunitate. Această inițiativă arată că Iașul nu este doar un punct de plecare sau de sosire, ci o destinație culturală în sine. Consiliul Județean Iași va continua să sprijine proiectele care aduc plus valoare comunității noastre”, a transmis președintele Consililui Județean Iași, Costel ALEXE.
La Simpozionul internațional Sculpture OPEN AIRport au participat Vladen Babcinețchi, Costin Ioniță, Florin Magda, Petre Mogoșanu, Vlad Țenu, Dumitru Verdianu și Bogdan Nueleanu. Fiecare artist a explorat într-un limbaj vizual propriu, dinamica dintre materie și mișcare, realizând trei lucrări din piatră (“Echilibru”, “Traiectorie”, “Stigmat”) și patru din metal (“Nautilus”, “Ad Astra”, “Infinity”, “Bumerang”).
Lucrările vor fi amplasate în interiorul și în jurul noului terminal al Aeroportului Iași ca repere culturale durabile, într-un loc al trecerii și întâlnirii continue.


