Municipalitatea pregătește activarea Comandamentului de Iarnă

Primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și companiilor municipale să se pregătească pentru activarea Comandamentului de Iarnă 2025–2026, care va coordona acțiunile de deszăpezire și intervenție în sezonul rece.
Citadin SA va asigura coordonarea generală a intervențiilor, iar la baza din zona Podului Sf. Ioan va funcționa Dispeceratul Comandamentului de Iarnă, cu permanență 24/7.
În acest moment, 120 de utilaje proprii de diferite tipuri sunt pregătite pentru intervenții, aproximativ 1.000 de persoane sunt instruite și pregătite să acționeze în teren. În funcție de necesități, vor fi utilizate și utilaje închiriate.
De asemenea, au fost create stocuri de materiale pentru deszăpezire: 1.602 tone de clorură de sodiu, 378 tone de clorură de calciu, 11 tone de nisip și 72 tone de combustibil. Stocurile vor fi completate în perioada următoare, astfel încât orașul să fie pregătit pentru orice situație.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;