Primăria ieșeană studiază posibilitatea înființării unei noi linii de transport public, care să facă legătura între oraş şi Aeroport. După cum au precizat reprezentanții municipalității, pentru început, capătul liniei va fi plasat în Târgu Cucu, dar, pentru viitor, se doreşte prelungirea traseului până la Gară, în aşa fel încât să existe o legătură directă între cele două porţi de intrare şi ieşire a călătorilor din oraş. ”Proiectul de hotărâre va fi depus până la următoarea şedinţă a Consiliului Local, chiar în această lună”, a declarat viceprimarul Marius Dangă, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, noul traseu de transport în comun va fi parcurs cu ajutorul unor autobuze, adaptate special pentru pasagerilor aeroportului, în sensul amenajării unui spaţiu adecvat transportului de bagaje. Orele de plecare și sosire a autobuzelor va fi corelat cu orarul de zbor al avioanelor, în aşa fel încât pasagerii să se poată încadra în intervalele de timp necesare procedurilor de check – in.