Pregătirea drumurilor județene pentru sezonul rece, în discuția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Miercuri, 13 noiembrie,  începând cu ora 11.00, în Sala Verde a Prefecturii va avea loc o nouă şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), cu trei puncte pe ordinea de zi. După cum a precizat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Iași, acestea se referă la modul de pregătire pentru sezonul rece (prezintă reprezentanţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Iaşi, ai Direcţiei Judeţene pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Iaşi, ai E.ON Gaz Distribuţie Iaşi, E.ON Servicii Tehnice România Iaşi, ai Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii C. F. Iaşi, ai Primăriei Municipiului Iaşi), intervenţiile medicale SMURD pe anul 2013 (prezintă reprezentanții SMURD Iaşi) și, respectiv, la activitatea CJSU şi a grupurilor de suport tehnic pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă generate de seism (prezintă inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi).

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;