
În ultimii ani, piața retailerilor cu profil sportiv din România a înregistrat o traiectorie ascendentă, de la o nișă marginală la un segment esențial al economiei de consum.
Cererea mare pentru articole sportive a fost alimentată de o schimbare culturală, iar potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, anul trecut peste 42% dintre adulții români declarau că practică cu frecvență o formă de exerciții fizice – aproape o dublare față de procentul înregistrat în 2018. În mediul urban, în special în orașe precum Iașul, tendința este amplificată de dezvoltarea infrastructurii dedicate: parcuri amenajate, trasee de alergare, evenimente comunitare sau extinderea sălilor de fitness moderne. Sportul nu mai este doar o activitate marginală, ci o componentă esențială a identității urbane, în vreme ce consumul de articole sportive a devenit o extensie naturală a noului mod de viață.
Anul acesta, în ansamblul Palas, s-a conturat o nouă zonă dedicată retailerilor sportivi, unde branduri de renume internațional au deschis flagship store-uri regionale. Fiecare magazin vizează o nișă sportivă distinctă, astfel încât cei care ajung în zona situată la nivelul 0 din Palas pot găsi echipamente și articole vestimentare potrivite pentru orice tip de activitate.
BUZZ, spre exemplu, este o locație specializată în echipamente și accesorii pentru sporturi de echipă și outdoor, cu accent pe branduri accesibile precum Under Armour și Asics. Este cunoscut faptul că locația dispune de un număr impresionat de modele de sneackers, fiind o atracție pentru generația Z.
Hervis Sports acoperă o gamă largă de sporturi de iarnă și outdoor, de la schiuri Salomon până la echipamente de drumeție. Magazinul oferă consultanță personalizată și promoții sezoniere.
JD Sports, unul dintre retailerii globali în domeniul articolelor sportive și streetwear, are o suprafață de peste 560 mp și propune unul dintre cele mai noi concepte ale multibrandului internațional. Clienții găsesc aici colecții sport și urban casual de la branduri de renume, precum și produse exclusive, disponibile doar în locațiile JD Sport.
Tot în zona sport se află și Nike Store, recent deschis într-un nou format de flagship store.
Anul acesta, la nivelul 0, s-a inaugurat în premieră regională și o locație Crocs, unul dintre cele mai populare branduri de încălțăminte din lume, cunoscut pentru modelele sale iconice și confortabile.
Oferta pentru pasionații de sport este completată de All Mountain (distribuitor oficial The North Face și Patagonia), GRID (un concept store urban care domină nișa streetwear și sneakers, cu colecții de la Adidas Originals, Nike, Jordan, Converse, New Balance și Puma), Intersport (un one-stop-shop pentru familii, cu secțiuni dedicate copiilor) și Oysho, magazin dedicat exclusiv publicului feminin.
La începutul anului 2026, în Palas se va deschide și Sport Guru cel mai mare retailer și distribuitor român de echipamente sportive specializate. Ieșenii vor găsi aici o varietate de echipamente pentru alergare, ciclism, outdoor, triatlon, schi alpin și schi de tură, box, baschet, fitness, arte marțiale/judo, volei, precum și produse de tehnologie și accesorii concepute special pentru practicanții de sport.
Fiind un proiect care atrage vizitatori la nivel regional, expansiunea retailerilor în Palas este o reacție firească a dinamicii pieței. Ansamblul se află într-un amplu proces de reamenajare, realizat după un concept semnat de casa de arhitectură Foster + Partners. Noua direcție presupune reconfigurarea spațiilor comerciale existente și extinderea suprafeței de retail la peste 80.000 mp.
Investiția totală în reamenajarea Palas Iași este estimată la 80 de milioane de euro, ceea ce va ridica valoarea investițiilor realizate de IULIUS în centrul Iașului la peste 520 de milioane de euro.


