
Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a dispus organizarea și activarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași, coordonat de Citadin SA.
La baza Citadin din zona Podului Sf. Ioan funcționează Dispeceratul care asigură permanența pe toată perioada sezonului rece. Sunt disponibile pentru intervenții un total de 154 de utilaje și circa 1000 de persoane instruite pentru acțiuni în teren.
Astfel, CITADIN SA are pregătite 83 utilaje (44 proprii, 39 închiriate): 15 autobasculante cu lamă și sărăriță, 12 autobasculante pentru transport zăpadă, 1 autobasculantă cu morișcă, 1 autogreder, 7 autoutilitare 3,5 t, 2 autoutilitare 3,5 t cu sărăriță, 5 buldoexcavatoare cu lamă, 7 încărcătoare frontale, 1 buldozer, 1 tractor cu lamă și 6 tractoare cu plug tractat.
Permanența este asigurată de 35 angajați în ture de 12 ore, alte aproximativ 250 de persoane fiind pregătite suplimentar să intervină dacă situația o impune.
De asemenea, au fost constituite stocurile de material antiderapant: 2.300 tone clorură sodiu (din contract de 8.000 t), 90 tone clorură calciu (din contract de 1.000 t) 30 tone motorină Euro 5 (din contract de 600 t).
Și SALUBRIS SA are pregătite 27 utilaje, dintre care: 12 utilaje deszăpezire cu plug / lamă și sărăriță, 9 motocultoare cu lamă și turbină, 2 utilaje încărcare, 4 autobasculante, precum și 160 persoane mobilizabile zilnic.
Stocurile se ridică la 2 tone clorură sodiu tratată,280 tone clorură calciu, 104 containere cu material antiderapant amplasate pe străzi.
SERVICII PUBLICE SA a pregătit 31 autovehicule: 13 autobasculante, 3 încărcătoare frontale, 5 buldoexcavatoare, 4 tractoare cu lamă, o automăturătoare, 5 autoutilitare, iar 300 persoane sunt pregătite pentru intervenții pe versanți, poduri, pasaje, întreținere spații verzi, toaletări arbori, intervenții în parcuri și cimitire.
La rândul său, COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC SA a pregătit 13 autovehicule pentru intervenții la rețeaua fir contact, calea de rulare, macazuri, stații și refugii, precum și minim 25 persoane disponibile permanent.
Direcția de Asistență Socială
Asigură spații de cazare pentru persoanele fără adăpost sau afectate de vreme.
Ieșenii sunt rugați să semnaleze orice caz la 112 sau Dispeceratul Poliției Locale.
Poliția Locală va notifica asociațiile și agenții economici să curețe trotuarele, conform HCL 172/2002, va patrula permanent și va anunța companiile de utilități pentru intervenții rapide.
Telefoane utile:
Citadin SA – probleme drumuri: 0232.240.880
Salubris SA – trotuare/zone pietonale: 0232.270.223
Servicii Publice SA – intervenții: 0232.267.392
CTP IAȘI – transport public: 0232.267.772, 0800.110.427
Poliția Locală – 0232.232.099, str. Bucium 30, email: politialocalais@yahoo.com
„Am mobilizat toate echipele și utilajele pentru deszăpezire. Suntem pregătiți să intervenim rapid și continuu! Avem oameni, utilaje, stocuri și experiență pentru a asigura buna funcționare a orașului”, a declarat primarul Mihai Chirica.


