Zilele Spitalului Clinic de Recuperare

Ultima săptămână a lunii martie din acest an aduce la Iași unul dintre cele mai importante evenimente medicale dedicate recuperării și reabilitării medicale: Zilele Spitalului Clinic de Recuperare. Manifestarea științifică se desfășoară în perioada 23 – 28 martie 2026, cu participare fizică, dar și cu transmisia online a lucrărilor.
Evenimentul reunește anual un număr impresionant de profesioniști din domeniul sănătății – peste 2.000 medici, fizioterapeuți, psihologi, audiologi, dieteticieni, farmaciști și asistenți medicali – interesați de cele mai noi descoperiri și abordări din medicina recuperatorie și din specialitățile conexe.
„O știm cu toții: dacă medicina salvează destine, recuperarea este cea care redă oamenilor demnitatea și bucuria de a trăi, transformând supraviețuirea într-o existență activă și împlinită. Fiecare om este arhitectul propriei sănătăți. Totuși, oricât de mult ar conta responsabilitatea individuală, ea nu poate funcționa în absența unui sistem medical solid, accesibil și modern. O comunitate sănătoasă are nevoie nu doar de oameni atenți la propriile alegeri, ci și de instituții capabile să îi sprijine atunci când prevenția nu mai este suficientă. Iar aici intervine rolul esențial al investițiilor în infrastructura medicală, care transformă grija personală într-un efort colectiv și sustenabil. În acest context, Spitalul Clinic de Recuperare a devenit o dovadă a excelenței. Este un veritabil model de modernizare și adaptare la noile vremuri, o instituție care a evoluat spectaculos, devenind tot mai bună an de an. Astăzi vorbim de un spital care arată impecabil, dotat cu aparatură de ultimă generație, unde medici pricepuți și devotați tratează pacienți de toate vârstele. Toate aceste realizări s-au materializat prin efortul conjugat al comunității: cu banii ieșenilor, cu finanțări guvernamentale și prin atragerea fondurilor europene. Această strategie demonstrează nu doar preocuparea noastră imediată, ci și o viziune clară pe termen lung a autorităților locale și a partenerilor din sistemul medical. Iașul are o școală de medicină de renume mondial, iar când această expertiză academică întâlnește o infrastructură medicală de calitate, orașul nostru devine invincibil. Stimați colegi de la Spitalul Clinic de Recuperare, vă felicit pentru tot ceea ce faceți și vă asigur de întregul meu sprijin în continuare!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;