Ministerul Transporturilor a avizat proiectul de tren metropolitan pentru Iași

Ministerul Transporturilor a avizat miercuri, 24 iunie 2026, proiectele de tren metropolitan pentru Iași și București. Întreaga documentație a acestui proiect a fost plătită și realizată de Primăria Municipiului Iași . Astfel, studiul de fezabilitate contractat de Primărie a fost depus de Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMPTI) la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru a obține finanțare europeană prin Programul Transporturi 2021 – 2027.
„Îmbunătățirea mobilității în Zona Metropolitană Iași este o prioritate absolută în condițiile în care populația Municipiului Iași și a comunelor învecinate a depășit deja 500.000 de locuitori, la care se adaugă un număr considerabil de rezidenți din alte județe și studenți. Ca urmare, modernizarea și extinderea transportului public este o provocare majoră pentru care facem toate demersurile necesare. Trenul metropolitan nu va substitui actualele modalități de transport, public sau individual, ci îl va completa, în scopul de a descongestiona traficul rutier. Este un proiect foarte important, dar am speranța că, împreună cu partenerii noștri din Zona Metropolitană, Consiliul Județean, CFR, Ministerul Transporturilor și Guvern, vom reuși să îl realizăm”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Documentația de „Extindere a transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași” a fost întocmită pentru o sumă circa 8 milioane de lei de o asociere de firme conduse de TPF Inginerie. În cursul acestei luni, Consiliul Local a votat depunerea spre finanțare prin Programul de Transport 2012 – 2027 a proiectului trenului metropolitan, precum și studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico – economici și devizul general al acestui obiectiv major de investiții.
Extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan va presupune investiții în infrastructură și material rulant. Devizul general este estimat la 1,26 miliarde de lei, din care utilajele, echipamentele tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport (material rulant) vor costa 234 de milioane lei.
Durata de execuție a lucrărilor este de 48 de luni, la care se adaugă 60 de luni perioada de garanție, în condițiile în care perioada de implementare a activităților proiectului nu trebuie să depășească data de 31 decembrie 2029.
Proiectul trenului metropolitan va presupune construirea a două pasaje rutiere superioare și a unui pasaj inferior pe un amplasament nou, construirea a patru pasaje pietonale inferioare pe noi amplasamente, înființarea a 16 puncte de oprire noi și reabilitarea a șapte stații existente. De asemenea, vor fi reabilitate opt treceri la nivel, printre care și cea de la Fortus, unde vor fi montate sisteme de semnalizare, alte două treceri la nivel urmând a fi desființate prin înlocuirea cu pasaje rutiere denivelate.
În cadrul aceluiași proiect va fi electrificată linia normală CET Holboca – Socola, vor fi îmbunătățite condițiile de acces a călătorilor și vor fi refăcute spațiile verzi și a elementelor peisagistice din vecinătatea infrastructurii.
În ceea ce privește materialul rulant, vor fi achiziționate patru rame electrice și va fi amenajată o remiză în vederea garării și întreținerii acestora.
Autorii studiului de fezabilitate iau în calcul un scenariu de trafic de 18 perechi de trenuri care vor circula la un interval de o oră pe distanța Iași – Pașcani – Suceava și retur, care pe traseul Iași – Lețcani – Podu Iloaiei vor opri în toate stațiile noi ale trenului metropolitan.
Apoi, pe distanța Cristești Jijia – Nicolina – Podu Iloaiei vor circula trenuri metropolitane cu o cadență de o oră, intercalate cu cele de pe ruta Iași – Pașcani – Suceava, astfel încât să se obțină o cadență efectivă de 30 de minute.
Pe distanța Bârnova – Iași, trenul metropolitan va circula la intervale de 30 de minute, dar în intervalele mai puțin solicitate (orele 9.00 – 14.00 și 20.00 – 23.00) vor avea o cadență de 60 de minute.
Scenariul constructiv ia în considerare următoarele trei trasee ale trenului metropolitan, cu stațiile existente și cele care vor fi nou înființate:
1. Podu Iloaiei – Iași – Nicolina, cu opriri în: Podu Iloaiei, Dumești, Banu, Lețcani, Lețcani 2, Parc Industrial Lețcani, Parc Industrial Miroslava, Antibiotice, ERA, Canta, Gara Centrală, Nicolina.
2. Nicolina – Cristești Jijia, cu opriri în: Frumoasa, Socola, Vlădiceni, Holboca, Cristești Jijia.
3. Nicolina – Bârnova, cu opriri în: Piața Sudului, Fortus, Ciurea, Ciurea Dorului, Ciurea – Primărie, Piciorul Lupului.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;