Dragomir Tomașeschi: ”Legea descentralizării va întări și mai mult puterea baronilor locali ai USL”

”Legea descentralizării, asupra căreia Guvernul și-a asumat în această săptămână răspunderea în Parlament, nu are ca scop o mai bună funcționare a instituțiilor statului în teritoriu, care să vină în ajutorul cetățeanului, ci întărirea și mai mult a puterii de care dispun baronii locali ai USL”, consideră președintele Forței Civice – filiala Iași, Dragomir Tomașeschi. Într-o conferință de presă, desfășurată joi, 21 noiembrie, Tomașeschi a criticat în termeni duri proiectul Legii descentralizării, propus de Executivul condus de Victor Ponta. ”Ceea ce propune USL nu reprezintă o descentralizare adevărată, ci o descentralizare incompletă, în urma căreia Bucureștiul își păstrează pârghiile de control asupra instituțiilor din teritoriu, așa-zis descentralizate, prin faptul că acestora nu li s-a oferit și fondurile necesare pentru a putea funcționa în mod decent. În plus, Legea descentralizării propusă de actuala putere nu face altceva decât să încarce și mai mult schemele de personale ale instituțiilor administrației publice locale”, a afirmat președintele Forței Civice – filiala Iași. Dragomir Tomașeschi a criticat și modalitatea prin care Guvernul încearcă să treacă aceste lege, subliniind că aceasta ar fi trebuit să fie discutată, pe larg, în Parlament. ”Fiind o lege organică, legea ar fi trebuit să fie dezbătută în Parlament și nu să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului. Ceea ce a făcut USL în acest caz reprezintă, încă o dată, dovada clară că pentru actuala putere, Parlamentul reprezintă doar o anexă a Executivului”, a spus liderul ieșean al Forței Civice. În altă ordine de idei, Dragomir Tomașeschi s-a arătat nemulțumit de aprobarea de către Consiliul Local Municipal (CLM) a noului Regulament de funcționare a parcărilor din municipiu, document în urma căruia posesorii de autovehicule vor fi obligați să achite noi taxe pentru a-și putea parca în siguranță mașinile. ”Potrivit noului regulament aprobat de CLM, ieșenii care au mașină vor fi obligați să plătească taxă chiar și atunci când își parchează autoturismul în fața blocului și asta în condițiile în care municipalitatea nu a făcut niciun fel de efort pentru a mări numărul locurilor de parcare din oraș”, a precizat Dragomir Tomașeschi.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;