Piatra de temelie pentru viitorul Palat de Justiție

Astăzi,  08 mai  2012, a fost pusă piatra de temelie la noul Palat de Justiţie din Iaşi, al cărui amplasament se află în zona centrală a municipiului, la intersecţia străzilor Cucu şi Elena Doamna. Astfel, în prezenţa preşedintelui Curţii de Apel Iaşi, judecător dr. Cristina Petronela Văleanu, a preşedintelui Tribunalului Iaşi, judecător Narcis Violin Stoica,  precum şi a  reprezentanţilor  Ministerului  Justiţiei s-a început turnarea fundaţiei peste care va fi edificat viitorul Palat de Justiţie din Iaşi. Acest nou pas în derularea proiectului a constituit prilejul inserării în  clădire, la nivelul fundaţiei, a unei casete conţinând un mesaj către generaţiile viitoare, al cărui conţinut este reprodus alăturat. Lucrările de edificare a Noului Palat de Justiţie din Iaşi au fost demarate la data de 15 septembrie 2011, în cadrul unui proiect derulat cu sprijinul Băncii Mondiale în parteneriat cu Ministerul Justiţiei.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;