Soluții noi de eficiență energetică pentru reducerea costurilor la întreținere, dezbătute la Iași de specialiști

România are nevoie de o strategie care să aibă ca scop reducerea costurilor facturilor la întreținere, prin implementarea unor metode noi de producere a energiei, mai puțin poluante, însă cu o eficiență energetică mult ca mare decât combustibilii folosiți în acest moment pentru producerea agentului termic. Aceasta este concluzia dezbaterii care a avut loc sîptămâna trecută la Iași privind eficienţa energetică a clădirilor de locuit, în contextul adaptării la cerinţele şi strategiile europene în domeniu. La întâlnire au fost prezenți, pe lângă reprezentanții autorităților locale, specialişti din domeniul energiei, care au prezentat situaţia actuală din România şi de la nivelul UE, creionând în același timp soluţiile care pot duce la reducerea consumului de energie, atât electrică cât şi cea folosită pentru încălzire. ”Factura la întreținere este în mod simplificat produsul dintre preţ şi consumul energetic. Avem discuţii interminabile cu privire la preţ, dar mult mai puţin despre consum, care cuprinde de fapt pierderea energetică. Pentru o locuinţă, un procent de 57% reprezintă costurile cu încălzirea şi 25% cu apa caldă. Avem nevoie de o strategie care să ducă la reducerea consumului prin folosirea metodelor de eficienţă energetică. Pe de altă parte, România nu foloseşte în acest moment biomasa, care are un potenţial important, pentru producerea energiei”, a declarat prof. dr. ing. Aureliu Leca, directorul executiv al Asociaţiei Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE). Acesta a mai afirmat că situaţia comparativă arată că o clădire din ţară noastră consumă o cantitate de energie termică aproape dublă faţă de consumul mediu al unei clădiri din Uniunea Europeană. Pentru reducerea noxelor, centralele pe gaz trebuie limitate şi găsite soluţii alternative. Directorul executive al ARPEE a mai spus că, alături de programele de reabilitare termică a clădirilor care reduc pierderile de căldură a imobilelor, foarte important este controlul consumului individual. În acest context, autoritățile locale au subliniat că Primăria municipiului Iaşi a demarat în acest an un proiect pentru contorizarea individuală a 50.000 apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, în colaborare cu Dalkia Termo Iaşi. Practic, municipalitatea ieșeană doreşte, în acest fel, schimbarea completă a reţelelor de căldură şi apă caldă pentru o distribuţie orizontală cu contor individual pentru fiecare apartament. Proiectul are posibilităţi de finanţare din fonduri guvernamentale, dar şi din programe ale UE.  În acest moment, Dalkia pregăteşte documentaţia pentru un proiect pilot cu scop demonstrativ prin care vor fi schimbate reţelele în trei blocuri din oraş. Încălzirea şi apa caldă reprezintă aproximativ 70% din consumul energetic anual al unui apartament de bloc şi de aceea este prioritară creşterea eficienţei. Pentru acest lucru este necesar ca proprietarii apartamentelor să doteze caloriferele cu robinete termostatice, ventilul cu termostat permițând reglajul temperaturii în încăpere la valoarea dorită. În acest fel, el va menţine temperatura constantă, la valoarea reglată (fixată manual), indiferent de valoarea temperaturii exterioare. Puteţi obţine astfel o reducerea consumului de 10%. De asemenea, este necesară reducerea temperaturii cu un grad Celsius, lucrucare poate conduce la o economie de energie termică de aproximativ 7%. Pentru creșterea eficienței energetic a apartamentelor, specialiștii mai recomandă să nu se acopere caloriferele cu draperii sau alte materiale textile, să se regleze termostatul la o temperatură inferioară noaptea sau în timpul zilei când nu este nimeni acasă. În timpul iernii, ferestrele trebuie deschise pentru aerisire, însă numai pentru scurt timp. Specialiștii spun că repartitoarele de costuri nu măsoară în mod direct consumul de energie termică (gigacalorii) al fiecărui calorifer; ele determină cota parte din consumul total de energie termică înregistrat de contorul de branşament, transferată de fiecare calorifer în încăperea respectivă. Întâlnirea desfășurată săptămâna trecută la Iași a făcut parte din Programul european ”Seap Plus”, ce reuneşte autorităţi locale şi regionale din Europa, pentru crearea de planuri de acţiune pentru folosirea energiilor regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice. Provocarea la care trebuie să răspundă România, alături de celelalte ţări europene, înseamnă atingerea a trei obiective până în anul 2020, respectiv reducerea consumului de energie prin creşterea eficienţei cu până la 20%, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% şi utilizarea a cel puţin 20% energii regenerabile în mixul de combustibil.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;