Iulius Mall susține campania națională Shoebox, prin care, de Sărbători, sunt dăruite cadouri copiilor nevoiași

În luna decembrie, Iulius Mall s-a alăturat campaniei naţionale ShoeBox, menită să le aducă zâmbete copiilor orfani, celor proveniţi din familii sărace sau dezorganizate.
Campania „Cadoul din cutia de pantofi”constă în strângerea de cutii de încălţăminte, frumos decorate şi umplute cu daruri, care vor fi ulterior distribuite persoanelor aflate în dificultate. Pot participa atât copii din grădiniţele şi şcolile din Iaşi, cât şi cei care doresc să facă un gest deosebit în apropierea sărbătorilor de iarnă. Ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, campania este susţinută de români cu suflet mare din peste 52 de oraşe din toate zonele României şi alte 8 ţări. Darurile care îi vor face fericiţi pe miile de prichindei provin, în acest an, de la peste 80 de centre de colectare din ţară şi din diaspora.
Acţiunea „Cadoul din cutia de pantofi” este organizată de ShoeBox.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi, organizaţia „Salvaţi Copiii” şi Iulius Mall.
Aşadar, cei care doresc să le facă micuţilor o bucurie, trebuie să aleagă o cutie obişnuită de încălţăminte şi să o ambaleze frumos. Copiii sau părinţii pot umple, apoi, cutia cu bunătăţi şi daruri care să îi încânte pe micuţi. Cutia trebuie adusă, până pe 15 decembrie, la Iulius Mall, şi aşezată sub bradul de Crăciun de la etajul doi. Înainte de a înregistra cadoul pe lista lui Moş Crăciun, trebuie completat fluturaşul de la Centrul Info şi specificat dacă darurile sunt pentru un băiat sau o fetiţă şi vârsta potrivită a destinatarului.
În cutie pot fi aşezate lucruri care nu sunt scumpe, dar de care s-ar bucura micuţii: rechizite, jucării, dulciuri, căciuli, fulare, mănuşi, şosete călduroase, produse de igienă şi, bineînţeles, urările de sărbatori ale expeditorului.
În acest an, darurile vor fi împărţite, cu ajutorul organizaţiei „Salvaţi Copiii”, prichindeilor de la instituţiile de învăţământ preşcolar din mediul rural, din judeţul Iaşi.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;