Expoziție de pictură românească a secolului XXI ”Valoarea viitorului”, în premieră la Iași

d’Art Consulting organizează în premieră la Iaşi, în perioada 13 – 15 decembrie, expoziţia ”Pictură românească a secolului XXI –  Valoarea viitorului”. În spaţiul găzduit de de Comerţ şi Industrie Iaşi (B-dul Carol I Nr. 27, Dealul Copou), cei 15 artişti români contemporani expuşi invită iubitorii de artă, jucătorii uneia dintre cele mai noi şi elegante pieţe din România, dar şi presa din Iaşi, la un dialog provocator din punct de vedere artistic şi economic. Expoziţia este deschisă de conferinţa de presă, care va avea loc vineri, 13 decembrie, ora 10.00, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi (B-dul Carol I Nr. 27, Dealul Copou), a cărei tematică aduce în atenţia mass-mediei locale valoarea emoţională şi investiţională a artei româneşti contemporane, precum şi soluţii complete de artă pentru amenajări interioare.  Expoziţia prezintă în premieră o selecţie reprezentativă de 30 de lucrări – expuse publicului pe şevalete – ale unor artişti ai Noului Val de pictură românească, atât artişti deja consacraţi pe piaţa de artă, cât şi artişti tineri, emergenţi: Cătălina Vasilescu, Mircea Schlotter, Dan Bota, Floriama Candea, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Ion Atanasiu Delamare, Dragoş Burlacu, Ovidiu Marciuc, Lavinia Creţu, Anca Badea, Radu Şerban, Radu Pulbere, Florin Ştefan. Valoarea totală a celor 30 de lucrări de artă contemporană expuse la Iaşi este de peste 50.000 euro. În jurul artei contemporane, în societatea europeană a secolului XXI, s-a creat o adevărată piaţă, a cărei valoare atinge 50 de miliarde de euro anual. Un tablou de artă contemporană poate valora peste 100 milioane de euro. România se poate mândri deja cu un prim artist contemporan tânăr al cărui tablou s-a vândut în 2013 la Londra cu 256.000 de euro şi cu o piaţă de artă ale cărei vânzări totale anuale depăşesc 20 milioane de euro.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;