Compania Antibiotice, premiată pentru rezultate de excepţie

Vineri, 13 decembrie 2013, compania farmaceutică Antibiotice a primit „Marele Trofeu ANEIR” (Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România) pentru rezultate de excepţie obţinute în domeniul exporturilor în perioada post-recesiune (2009 – 2013). Decernarea trofeului a avut loc în cadrul Galei ANEIR, găzduită de Banca Naţională a României, şi a luat în calcul performanţele a 1000 de companii exportatoare.

Evenimentul a fost onorat de participarea unor personalităţi marcante precum Mugur Isărescu, Guvernator al BNR, Nicolae Văcăroiu, președinte al Curții de Conturi a României, Mihai Ionescu, Secretarul General ANEIR, care au înmânat premiile, cât şi de reprezentanţii companiilor reprezentative pentru exportul românesc.

Premiată pentru al cincilea an consecutiv de ANEIR, Antibiotice şi-a axat politica de dezvoltare spre intensificarea relaţiilor comerciale pe plan internaţional, văzută ca direcţie strategică de dezvoltare în perioada post-recesiune.

 “În ultimii ani, ritmul de creştere al exportului a fost unul puternic ascendent. Astfel, dacă în anul 2009 cifra de afaceri realizată pe pieţele externe era de 13.200.000 USD, finalul anului 2013 indică o dublare a valorii acesteia. Creşterea s-a datorat atât ca urmare a faptului ca am devenit lider mondial pentru substanţa activă Nistatină, dar şi creşterilor înregistrate la vânzările de produse finite, care au ajuns să reprezinte peste 50% din totalul exportului”, a declarat Mihai Stoian, Director dezvoltare afaceri Antibiotice

De asemenea, ponderea expotului în cifra de afaceri a companiei a înregistrat o creştere susţinută de-a lungul anilor. Astfel, dacă în 2009 exportul reprezenta 18% din cifra de afaceri, în 2013 se estimează o pondere de aproximativ 30%.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;