24 de ani de la începutul Revoluției Române din Decembrie 1989

La aniversarea a 24 de ani de la începutul Revoluției Române din Decembrie 1989, în Sala Mare a Primăriei a avut loc sâmbătă simpozionul ”14 Decembrie 1989 – ziua în care Iașiul a dat semnalul începerii Revoluției Române”. La eveniment, organizat de Asociaţia ”14 Decembrie 1989” Iași, în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi, au fost prezenți, alături  de cei care, în urmă cu exact 24 de ani, au pus la cale revolta împotriva regimului comunist, membrii Asociației ”22 Decembrie 1989” Iași. În deschiderea manifestării, președintele Asociației ”14 Decembrie 1989” Iași, Cassian Maria Spiridon, a subliniat, încă o dată, rolul pe care mișcarea inițiată pe 14 decembrie 1989 de către un grup de intelectuali ieșeni l-a avut în declanșarea Revoluției Române. În acest context, Cassian Maria Spiridon a reiterat obligația pe care parlamentarii ieșeni o au pentru declararea, prin lege, a Iașiului drept ”Oraș Inițiator al Revoluției Române din Decembrie 1989”. În același timp, președintele Asociației ”14 Decembrie 1989” Iași a ținut să sublinieze faptul că, fără contribuția populației din Timișoara, începutul de la Iași al Revoluției Române din Decembrie 1989 nu s-ar fi putut duce la bun sfârșit. ”De aceea, ziua de 14 decembrie 1989 nu poate fi scoasă din contextul evenimentelor care s-au întâmplat atunci în România, ci, din contra, ea este legată strâns de celelalte zile, până pe 22 decembrie, întrucât în toată această perioadă, respectiv 14-22 decembrie 1989, s-au desfășurat evenimente care nu pot fi separate unele de altele, ele conducând, în final, cu toate, la Victoria Revoluției Române”, a afirmat Cassian Maria Spiridon. La rândul său, viceprimarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a subliniat, în alocuțiunea pe care a adresat-o participanților la simpozionul desfășurat în Sala Mare a Primăriei, curajul de care au dat dovadă inițiatorii revoltei din 14 decembrie 1989, de la Iași, împotriva regimului comunist de la acea vreme. ”Prin gestul lor, aceștia au atras atenția întregii țări că Iașiul nu este un oraș adormit, așa cum se spunea atunci, ci, din contra, de faptul că Iașiul este orașul declanșator al marilor evenimente istorice ale Românei. Prin ceea ce acești oameni au făcut atunci, Iașiul a câștigat simpatia întregii țări”, a spus viceprimarul Mihai Chirica, care a ținut să le mulțumească celor care în urmă cu 24 de ani și-au pus viața în pericol pentru ca românii să fie astăzi liberi. În cadrul simpozionului, dr. în istorie Paul Nistor a susținut o prelegere cu tema ”Prăbuşirea regimurilor totalitare, efect al situaţiei internaţionale”, în timp ce dr. în istorie Marian Hariuc a vorbit despre  ”Revoluţia Română din 1989 – de la specificul naţional la particularităţile locale”. De remarcat că, de la evenimentul organizat sâmbătă în Sala Mare a Primăriei au lipsit reprezentanții Prefecturii și ai Consiliului Județean, precum și cvasi-majoritatea parlamentarilor ieșeni, cu excepția deputatului Petru Movilă. Reamintim că, la inițiativa unui grup de intelectuali ieșeni, în frunte cu prof.univ. dr. Ştefan Pruteanu, scriitorul Cassian Maria Spiridon, inginerul Ionel Săcăleanu, inginerul Vasile Vicol, scriitorul Aurel Ştefanachi şi avocatul Valentin Odobescu, membri ai Frontului Popular Român, ieșenii erau chemați, pe 14 decembrie 1989, la ora 16.00, în Piața Unirii, pentru a protesta împotriva regimului comunist, condus de Nicolae Ceaușescu. Acțiunea nu a mai avut însă loc, ea fiind înăbușită, din fașă, de forțele represive comuniste, care aflaseră de intenția grupului de revoluționari ieșeni. Capii mișcării revoluționare au fost ridicați de Miliție și duși la Securitate, unde au fost anchetați și bătuți, fiind acuzați de acțiuni împotriva orânduirii comuniste și atentat la siguranța statului. Ei au fost eliberați pe data de 22 Decembrie 1989, după căderea regimului comunist. La împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din 14 Decembrie 1989, la Iași a fost dezvelită o placuță comemorativă. Aceasta este amplasată în Piaţa Unirii, pe clădirea Hotelului “Traian”,  pe ea fiind scris următorul text: “În ziua de 14 decembrie 1989, orele 16.00, Frontul Popular Român a chemat cetăţenii din Iaşi şi din întreaga Moldovă în Piaţa Unirii, la un miting împotriva regimului comunist. Această placă marchează două decenii de când Iaşiul a dat semnalul începerii Revoluţiei Române din decembrie 1989”. În același an, la inițiativa Asociației ”14 Decembrie 1989”, o altă plăcuță a fost instalată și la sediul fostei Securități, din Copou, locul în care fuseseră anchetați șefii grupului de revoluționari din 14 Decembrie 1989, de la Iași. “În această clădire se afla sediul Securităţii. În urmă cu 20 de ani, în decembrie 1989, aici au fost anchetate peste 60 de persoane şi alte şase au avut statut de reţinut, acuzate că au organizat şi au participat la mişcarea anticomunistă din 14 decembrie 1989, ziua când Iaşiul a dat semnalul începerii Revoluţiei Române”, este scris pe plăcuță.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;