La cumpăna dintre ani, ieșenii sunt așteptați în Piața Palatului Culturii, pentru a asista la un concert extraordinar, susținut de binecunoscuți artiști și formații românești, dar și la un foc de artificii care, ne asigură reprezentanții municipalității, va fi unul special. Spectacolul din Piața Palatului Culturii, din 31 decembrie, va începe la ora 20.00, pe scena special amenajată pe esplanada urmând să urce, pe rând, Ovidiu Lipan Ţăndărică & Stelu, Fanfara 10 Prăjini, Bosquito, DJ Project & Adela Popescu, DJ Rynno & Silvia, DJ Sava, Raluka, Roşu şi Negru şi Adam Brass Orchestra. ”La Revelionul în stradă aşteptăm cât mai mulţi ieşeni şi, de aceea, am pregătit un program variat, care să satisfacă toate gusturile, de la melodii populare până la dance şi ritmuri moderne. Încurajăm formaţiile româneşti şi vom avea şi două formaţii locale, din Iaşi”, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Șeful muniicpalității ieșene a mai precizat că, la miezul nopții va acvea loc un spectaculos foc de artificii, cu o durată de 20 minute, petrecerea din Piața Palatului Culturii urmând să se încheie pe 1 ianuarie 2014, la ora 1.30. Până atunci, însă, a spus edilul, ieșenii sunt așteptați, în continuare, și la celelalte evenimente organizate de Primărie, incluse în cadrul ”Sărbătorilor de iarnă” din acest an (conferinţe, expoziţii, concerte, târguri de artă). Astfel, sâmbătă, 21 decembrie, sunt programate următoarele activități: ”CARAVANA LUI MOŞ CRĂCIUN”, spectacol de animaţie, susţinut de Clubul de dans The Sky, încheiat cu un joc de artificii (orele 14.00 – 16.30 – cartierele Gară şi Păcurari), ”CONCERT DE COLINDE” (ora 17.00 – Biserca parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” – Bărboi), ”CONCERT EXTRAORDINAR DE CRĂCIUN” (ora 19.00 – Palas Mall, participă un grup de copii ai Colegiului de Artă „O. Băncilă”). Duminică, 22 decembrie: ”CARAVANA LUI MOŞ CRĂCIUN”, spectacol de animaţie susţinut de Clubul de dans The Sky, încheiat cu un joc de artificii (orele 14.00 – 16.30, pietonal Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii); luni, 23 decembrie:
”CONCERT „SOSIT-A ZIUA CEA SFÂNTĂ!” – Ansamblul vocal – instrumental ARMONIA LUCIS (ora 19.00 – Aula BCU), marţi, 24 decembrie: ”EXPOZIŢIA DE FOTOGRAFIE „OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMÂNI”), manifestare deschisă în perioada 24 decembrie – 14 ianuarie, la Galeria de Artă „Emil Alexandrescu”, CAMPANIA ”ÎMPREUNĂ, PRIN COLIND” – pelerinaj colind.
Întâlnirea participanţilor va avea loc la orele 18.00 în curtea Mănăstirii Golia de unde, colindând, se vor îndrepta, la ora 19.30, spre Catedrala Mitropolitană din Iaşi; miercuri, 25 decembrie: Sărbătoarea Naşterii Domnului – SFÂNTA LITURGHIE A SF. IOAN GURĂ DE AUR, urmată de un concert de colinde al corului „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, ora 9.30 – Catedrala Mitropolitană din Iaşi; joi, 26 decembrie: SFÂNTA LITURGHIE A SF. IOAN GURĂ DE AUR, ora 9.30 – Catedrala Mitropolitană din Iaşi; vineri, 27 decembrie: SFÂNTA LITURGHIE A SF. IOAN GURĂ DE AUR, ora 9.30 – Catedrala Mitropolitană din Iaşi, ”COLINDĂTORII LA BOJDEUCĂ” – Program de obiceiuri de iarnă, susţinut de elevi din şcolile ieşene (orele 9.00 – 17.00 – Muzeul „Ion Creangă”), marţi, 31 decembrie: ”REVELION ÎN STRADĂ” – concert şi joc de artificii şi lumini, ora 20.00 – Esplanada Palatului Culturii, ”ACATISTUL DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS” şi rugăciuni de mulţumire cu prilejul trecerii în noul an calendaristic, ora 23.00 – Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini, printre artiștii care vor concerta la Iași, de Revelion
Filed in: Administrație, Informațía zilei