Dacă în timpul anului, pompierii ieşeni s-au aflat întotdeauna acolo unde o situaţie de urgenţă punea în pericol cetăţenii, intervenind pentru a le salva ori proteja viaţa şi bunurile, de Crăciun, aceştia vor fi alături de copiii aflaţi în situaţii dificile. Ştiind că cea mai mare bucurie a copiilor de Sărbători este să primească daruri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă vor merge în următoarele locaţii: în data de 23.12.2013, la o familie cu opt copii din satul Golăeşti; în aceeaşi zi, pompierii se vor afla în localitatea Mădârjac, unde îl vor vizita pe băieţelul în vârstă de un an, născut în noaptea de Crăciun a anului trecut (cel căruia i-a fost donat trusoul în anul 2012 la Maternitatea “Cuza-Vodă”), dar şi pe ceilalţi doi fraţi ai săi; pe data de 24 decembrie, salvatorii ieşeni vor aduce un zâmbet şi cadouri copiilor internaţi la Centrul de Recuperare Galata; continuând tradiţia începută anul trecut, pompierii se vor afla pe data de 25 decembrie la Maternitatea “Cuza-Vodă”, pentru a dărui primului copil, dintr-o familie cu o situaţie materială mai grea, care s-a născut în noaptea de Crăciun, un trusou de nou-născut.
De Crăciun, salvatorii ieşeni oferă daruri copiilor defavorizaţi
Filed in: Informațía zilei, ONG-uri