Iaşul va fi din nou, în 2014, gazda Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene

Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va organiza anul viitor un important eveniment de politică externă, urmând ca în toamnă să fie gazda unui seminar organizat de membrii Comisiei pentru Politica de Coeziune Teritorială (COTER), din cadrul Comitetului Regiunilor (CoR). ”În a doua jumătate a lunii septembrie 2014, la Iaşi va avea loc un seminar al membrilor COTER, una din cele mai importante comisii din cadrul Comitetului Regiunilor. La eveniment vor participa preşedinţi de regiuni, primari şi consilieri locali şi regionali din ţările Uniunii Europene, care sunt totodată și membri în Comitetul Regiunilor, dar şi importanţi reprezentanţi din administraţia publică locală şi naţională din România. Este a doua întâlnire cu elita politico-administrativă a Uniunii Europene pe care o organizez la Iaşi”, a declarat președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, membru al Comisiei COTER a Comitetului Regiunilor din Consiliul Europei. Șeful Legislativului județean ieșean face parte din delegaţia României din cadrul CoR din septembrie 2012, fiind membru atât în COTER, cât şi în Comisia pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale (CIVEX). La mijlocul lunii iunie a acestui an, Consiliul Judeţean Iași a organizat Seminarul Comisiei CIVEX a CoR, unul din cele mai importante evenimente de politică externă ale anului din România. Conducătorul lucrărilor a fost Vladimir Kissiov, prim-vicepreședintele acestui organism european. Sesiunea I a seminarului a analizat mecanismele cooperării transfrontaliere la graniţa de est a Uniunii Europene, în perspective politică şi academică. Cea de-a doua sesiune a seminarului a constat într-o analiză a capacității autorităţilor locale şi regionale din UE de cooperare cu ţările de la graniţa de est a UE, respectiv cooperarea transfrontalieră la nivel local/regional între UE şi ţările EaP. Cu această ocazie, membrii delegațiilor străine au participat şi la deschiderea Forumului Economic al Euroregiunii Siret – Prut – Nistru, Iaşul devenind astfel o adevărată punte de legătură între Est şi Vest.  CoR a fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht (1992), răspunzând cererii formulate de autorităţile locale şi regionale de a fi reprezentate în Uniunea Europeană. Acesta funcţionează începând cu 1994. În prezent, CoR este un organism complementar celor trei instituţii comunitare (Consiliul de miniştri, Comisia Europeană, Parlamentul European). El are rolul de a reprezenta interesele colectivităţilor locale şi regionale şi de a asigura participarea acestora la procesul de integrare. Fiind constituit ca un organ consultativ al Consiliului şi al Comisiei, CoR trebuie consultat obligatoriu în anumite domenii ale politicii regionale – coeziune economică şi socială, cultură, energie, transporturi, educaţie şi formare, politică regională, sănătate. CoR reprezintă o „punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile, comunele şi oraşele Uniunii Europene. Membrii CoR deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu funcţionează permanent la Bruxelles şi ca urmare menţin constant legătura cu cetăţenii. Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară, ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diversele comisii.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;