”Seară de Film German”, la Centrul Cultural German din Iași

Centrul Cultural German (CCG) Iaşi organizează miercuri, 15 ianuarie, începând cu ora 18.30, în Sala ”Bertolt Brecht”, din str. Lascăr Catargi nr. 38, o ”Seară de Film German”, în cadrul căreia va fi prezentat filmul german ”Vier Minuten”/”Patru minute”, producție 2006, în regia lui Chris Kraus. De mai bine de 60 de ani, Traude Krüger oferă lecții de pian la o închisoare pentru femei. Acolo o întâlnește pe Jenny, o tânără de 20 de ani condamnată pentru crimă, care a fost cândva considerată un copil-minune al muzicii. În  încercarea ei de a-și ghida eleva spre a obține victoria la un concurs de muzică, între cele două femei se dezvoltă o relație deosebit de dificilă, și tensionată, care rămâne până la sfârșit o formă contradictorie de luptă și de afecțiune. Filmul redă un duel dintre două generații, fiecare fiind rănite în trecut în moduri diferite, un duel care devine o confruntare între cele două actrițe. Este vorba despre mai mult decât doar un recital de pian virtuos. Sunt redate doar câteva lecții reale, exerciții sau teorie. Mai importante sunt atitudinile –  în acest tablou minunat, în care Jenny pictează clapele unui pian pe o masă la care cântă în mod imaginar, cruciale sunt atitudinile interioare și dorința de a le schimba astfel încât să nu înghețe pentru totdeauna. Filmul va fi subtitrat în limba engleză, intrarea fiind liberă.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;