La numai o zi după ce i-a pierdut pe stoperul Adrian Avrămia și atacantul Andrei Herghelegiu, ambii semnând cu liderul Seriei a II-a a Ligii secunde, CS Universitatea Craiova, oficialii CSMS Iași au dat lovitura pe piața transferurilor, reușind să-l ”repatrieze” în Copou pe fostul golgheter al Ligii a II-a din sezonul trecut, vârful Clement Pălimaru. Produs al Clubului de fotbal ”Noua Generație”, Clement Pălimaru este unul dintre cei mai buni atacanți pe care i-a avut Iașiul, dar pe care i-a pierdut pe parcurs. După ce a îmbrăcat timp de trei ani tricoul Politehnicii Iași, în perioada 2008-2010, perioadă în care a fost împrumutat, sporadic, și pe la alte echipe, Pălimaru a fost cedat, definitiv, în 2011, la CS Otopeni, formație unde s-a impus rapid, devenind unul dintre cei mai de temuți golgheteri din țară. După trei ani, vârful format la ”Noua Generație”, care luna viitoare va împlini 28 de ani, revine în Copou, el fiind transferat definitiv de la FC Clinceni, una dintre principalele contracandidate la promovare a CSMS-ului! Pălimaru a semnat un contract valabil pe trei ani și jumătate cu clubul ieșean, el urmând să se alăture în aceste zile lotului antrenat de Marius Lăcătuș. Președintele CSMS, Florin Prunea, a declarat că venirea în Copou a lui Pălimaru va întări, cu siguranță, forța atacului formației ieșene, Clement fiind una dintre țintele conducerii tehnice a alb-albaștrilor. La rândul său, Pălimaru s-a arătat deosebit de încântat de revenirea la formația la care s-a lansat în fotbal, atacantul afirmând că își dorește să pună umărul, cu ajutorul golurilor pe care le va înscrie, la promovarea CSMS-ului în prima ligă. În altă ordine de idei, în aceste zile sunt așteptați la Iași stoperul croat Renzo Radina, un fotbalist de 21 de ani, care a evoluat în ultimul timp la mai multe formații din ligile inferioare din țara sa, și mijlocașul ofensiv Liviu Mihai, de la Unirea Slobozia. De asemenea, tot în cursul acestei săptămâni este așteptat la Iași și un mijlocaș albanez, titular al naționalei de tineret a țării sale. După efectuarea vizitei medicale (13-14 ianuarie, la Iași), elevii antrenorului Marius Lăcătuș se vor antrena pe terenurile Complexului Sportiv ”Emil Alexandrescu” din Copou până pe 16 ianuarie, când este programată plecarea în primul stagiu de pregătire al iernii, de la Cheile Grădiștei. După revenirea din cantonamentul centralizat din județul Brașov, programat în perioada 16-28 ianuarie, fotbaliștii ieșeni vor reveni la Iași, unde își vor continua antrenamentele, până la plecarea în cel de-al doilea stagiu de pregătire centralizată, programat în perioada 3-17 februarie, în Antalya.