Ghid de informare și monitorizare, destinat bolnavilor de bronhopneumonie obstructivă cronică

Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul GSK România, a lansat marți, 21 ianuarie, ”Jurnalul Pacientului cu BPOC” – ghid de informare și monitorizare care ajută pacienții și medicii să țină sub control această boală cronică. Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) reprezintă un grup de boli cronice ireversibile, care determină dispnee (dificultatea respirației, gâfâială), din cauza faptului că aerul nu este expirat corespunzător din plămâni. Potrivit autorilor, documentul va fi distribuit gratuit prin intermediul medicilor, ca prim pas în educarea celor peste un milion de români care se confruntă cu această afecțiune, cu scopul de a-i ajuta să-și înțeleagă boala și să învețe să o controleze. ”Jurnalul a fost creat ca răspuns la realitățile și statisticile negative din jurul BPOC, care avertizează că numai 25% dintre persoanele diagnosticate urmează un tratament regulat, în ciuda faptului că în lipsa acestuia, boala se agravează, modifică dramatic viața pacientului și poate fi fatală”, precizează autorii, într-un comunicat de presă. În fiecare an, BPOC este responsabilă pentru moartea a trei milioane de oameni – de două ori mai multe decese decât cele cauzate de accidentele de mașină, sau de HIV/SIDA, din întreaga lume. Totodată, în România, prevalenţa acestei boli scade sub pragul vârstei de 35-40 de ani, iar peste 50% din populaţia de peste 40 de ani din România a fost identificată ca fiind la risc de BPOC. Pe lângă aderența scăzută la tratament, mortalitatea ridicată a acestei afecțiuni este pusă și pe seama lipsei de informare: în timp ce BPOC este o boală pulmonară incurabilă cauzată în 90% din cazuri de fumat, majoritatea fumătorilor suferă de BPOC fără să știe­. În acest context, specialiștii pneumologi atrag atenția asupra necesității de a derula inițiative de informare a populației asupra importanței tratării și diagnosticării timpurii a acestei boli.

Filed in: Sănătate

Comments are closed.

;