Până pe 2 februarie 2014, ieşenii şi nu numai sunt invitaţi la Palas să admire expoziţia BarriqueArt. Aproximativ 40 de baricuri, butoaie din lemn de stejar, folosite pentru a înnobila vinul, au fost transformate în opere de artă de către zeci de sculptori şi pictori. Proiectul a fost adus la Iaşi de Fundaţia Herczeg din Timişoara.
În Atriumul Palas Mall au fost expuse lucrări cu forme şi culori aparte, după concepte şi soluţii artistice inedite. Printre exponate se numără „casa-butoi”, „butoiul submarin”, „butoiul cu aripi de înger” sau reprezentări care au ca temă trecerea timpului, bucuriile vieţii, nobleţea sau taina facerii vinului.
Expoziţia BarriqueArt s-a bucurat de succes la Timişoara, la Muzeul de Artă şi la Iulius Mall, precum şi în capitala Ungariei, fiind prezentată la Institutul Cultural Român şi la Muzeului Comerţului şi al Industriei Turistice din Budapesta.