Gabriel Grigore este noul președintele al Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară (PMP) – filiala Iași, el fiind numit în funcție la începutul acestei săptămâni, printr-o decizie a Comitetului Director al PMP. Gabriel Grigore, fost viceprimar al municipiului Iași, din partea PDL, în perioada martie 2009 – ianuarie 2011, îl înlocuiește în funcție pe Dan Constantin Mâță, cel care a demisionat de la conducerea filialei locale a PMP la începutul acestui an. Potrivit noului președinte al PMP Iași, obiectivul principal pentru următoarea perioadă îl reprezintă consolidarea structurilor partidului în teritoriu, în vederea alegerilor europarlamentare, programate pe 25 mai. ”PMP va trebui să aibă structuri în toate localitățile județului, astfel încât să fie pregătit din toate punctele de vedere în ceea ce privește alegerile europarlamentare”, a spus Gabriel Grigore, miercuri, 22 ianuarie, într-o conferință de presă susținută la sediul partidului. Acesta a precizat că PMP Iași va desemna, cu siguranță, un candidat la europarlamentare, ținta partidului pentru aceste alegeri fiind obținerea unui scor de cel puțin 10%. În altă ordine de idei, președinte filialei municipale a PMP, Marian Berdan, prezent, de asemenea, la conferința de presă, a criticat atitudinea autorităților locale în legătură cu ”organizarea exagerată” a Sărbătorilor de iarnă și a Zilei Unirii. ”Există foarte mult amatorism și festivism dus la extrem în acțiunile pe care Primăria le-a programat cu aceste ocazii. Nu înțeleg de ce s-au cheltuit atât de mulți bani de la bugetul local pentru iluminatul festiv de sărbători, în condițiile în care cu acești bani se puteau face multe alte lucruri utile pentru oraș și locuitorii săi. În ceea ce privește manifestările organizate de Primărie cu ocazia Zilei Unirii, ele sunt mult exagerate și populiste”, a spus Marian Berdan, referindu-se la ”masa populară” de pe strada Lăpușneanu, în cadrul căreia municipalitatea va oferi ieșenilor peste 10.000 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert.