În Sala ”Europa” a Consiliului Județean (CJ) Iași a avut loc marți, 28 ianuarie, conferința de lansare a proiectului de reabilitare a Mănăstirii Golia – etapa a II-a. Lucrările de reabilitare a picturii interioare a lăcașului de cult, proiect finanțat prin fonduri nerambursabile, vor fi efectuate până la sfârșitul lunii iulie a anului viitor. ”Cea de-a doua etapă de reabilitare a Mănăstirii Golia reprezintă un proiect important al Consiliului Județean Iași, partener fiind Primăria municipiului Iași. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 25 milioane lei, din care 20 milioane lei reprezintă contribuția Uniunii Europene. Obiectivul acestui proiect este de a pune în valoare și mai mult Biserica Mănăstirii, precum și de a reface și amenaja căile de acces către obiectivul reabilitat”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași. Reamintim că la mijlocul acestei luni a avut loc și semnarea contractului de lucrări privind etapa a II-a a proiectului de reabilitare a Mănăstirii Golia. Câștigătoarea licitației a fost Asocierea SC Conest SA Iași (lider) și SC General Construct SRL Suceava, valoarea contractului fiind de 18.952.565 lei, fără TVA. Principalele lucrări incluse în proiect sunt: restaurarea/conservarea picturii murale interioare (2.490 metri pătrați) şi a picturii pe lemn (iconostas şi amvon – 190 metri pătrați) – Biserica Mănăstirii Golia, realizarea de lucrări edilitare (strada George Enescu, stradela Armeană şi strada Golia), realizarea de lucrări de infrastructură (strada George Enescu, stradela Armeana şi strada Golia), lucrări de peisagistică şi mobilier urban, reabilitare grup sanitar Târgu Cucu, reabilitarea străzii George Enescu (reabilitare infrastructură stradală, lucrări edilitare, refacere trotuare), reabilitarea străzii Golia, stradelei Armeană (reabilitare infrastructură stradală, lucrări edilitare, refacere trotuare), reabilitarea grupului sanitar din Târgu Cucu.
Pictura interioară de la Mănăstirea Golia va fi reabilitată până la mijlocul anului viitor
Filed in: Cultură, Informațía zilei