Ieşenii au luat cu asalt Ştrandul Municipal şi Băile Nicolina

Vara toridă a îndreptat ieşenii către Ştrandul Municipal şi plaja Nicolina. Potrivit unei statisticii întocmite de Primărie, în luna iunie, aproape 35.000 de ieşeni au înotat în bazinele ştrandului, iar peste 18.000 de ieşeni au venit la Plaja Nicolina. “Pe parcursul lunii trecute, 30.216 de adulţi şi 4.737 de copii au venit la bazinele ştrandului. S-a remarcat şi o creştere considerabilă a celor care şi-au rezervat intrări regulate la ştrand. Astfel, au fost eliberate 83 de abonamente, cu zece intrări, pentru adulţi şi 65 pentru copii. De asemenea, au fost înregistrate 1.087 de persoane care au închiriat şezlonguri. În total, luna iunie a adus încasări de 267.000 de lei, totalul sezonului, inclusiv luna mai, ridicându-se la puţin peste 271.000 de lei. Cele mai aglomerate perioade au fost finalurile de săptămână, atunci când bazinele ştrandului au devenit foarte aglomerate. Numai în ultimul week-end, la Ştrandul Municipal au fost înregistrate încasări de 38.000 de lei, cea mai aglomerată zi fiind sâmbătă”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Iaşi. La Plaja Nicolina, sezonul a debutat, de asemenea, în forţă. Pentru băi de soare sau băi de nămol au venit aici în luna iunie peste 18.000 de ieşeni, dintre aceştia, 1.400 fiind pensionari ce beneficiază de un abonament special de zece intrări. Majoritatea celor care au ales baza de agrement de la Nicolina au dorit să facă plajă, din totalul intrărilor, doar aproape 2.000 de persoane solicitând băi de nămol. Încasările la Plaja Nicolina din lunile mai – iunie au fost de 163.349 de lei. Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal (CLM), în această vară un bilet de intrare la Ştrandul Municipal, situat în zona Cicoarei, costă 8 lei pentru adulţi, tariful pentru copii şi pensionari este de 3 lei, în timp ce un bilet de intrare la plaja Nicolina costă 7 lei. Pentru un abonament cu zece intrări la plaja Nicolina, pensionarii trebuie să scoată din buzunare suma de 10 lei. Activitatea la cele două zone de agreement din municipiu se va inchide la jumătatea lunii septembrie, au precizat reprezentanții municipalității.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;