Dezbatere pe tema alegerilor europarlamentare din 25 mai

În organizarea Biroului de informare în România al Parlamentului European (PE), la Iași a avut loc vineri, 21 februarie, o dezbatere având ca temă ”Alegerile europarlamentare 2014 și rolul Parlamentului European în extinderea Uniunii Europene”. La dezbatere, care a făcut parte din cadrul campeniei de informare a Parlamentului European cu privire la alegerile europarlamentare din acest an, din 25 mai, au fost prezenți Cătălin Ivan, membru al Parlamentului European, membru al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), șeful delegației române a PSD în PE, Mădălina Mihalache, șeful Biroului de informare al Parlamentului European în România, iar din partea autorităților locale, viceprimarul municipiului Iași, Mihai Chirica. În deschiderea evenimentului, Mădălina Mihalache, șeful Biroului de informare al PE în România, a prezentat, pe scurt, importanța pe care alegerile europarlamentare din 25 mai o au asupra viitorului cetățenilor europeni. ”Alegerile din 25 mai vor fi primele desfășurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit o serie de noi competențe Parlamentului European. O noutate majoră introdusă de tratat, este că, pentru prima dată, nominalizarea de către statele membre a președintelui Comisiei Europene, care îi va succeda în funcție lui Jose Manuel Barroso, în toamna anului 2014, va trebui să țină seama de rezultatul alegerilor europene. De asemenea, noua majoritate politică, rezultată în urma acestor alegeri, va elabora legislația europeană în următorii cinci ani, în domenii cum ar fi piața unică sau libertățile cetățenești. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, Parlamentului European i-au fost acordate competențe reale în domeniile principale de politică, în special agricultură și libertățile cetățenești, domenii în care, anterior, această instituție avea doar un rol consultativ”, a declarat Mădălina Mihalache. La rândul său, europarlamentarul Cătălin Ivan a subliniat că Parlamentul European este locul unde au loc dezbateri foarte importante pentru soarta României, atât din punct de vedere legislativ, cât și economic. În acest context, Cătălin Ivan a menționat rolul important pe care instituțiile Parlamentului European le au în desemnarea, în anul 2021, a Iașului drept ”Capitală Culturală Europeană”. În ceea ce privește rolul pe care Parlamentului European și celelalte instituții europene îl au în relația cu administrația locală, viceprimarul Mihai Chirica a spus că, în ultimii patru ani, Iașul a beneficiat din plin de beneficiile rezultate din faptul că România este stat membru al Uniunii Europene. ”Având în vedere ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani la Iași și aici mă refer la fondurile europene care ne-au fost alocate pentru implementarea proiectelor de dezvoltare ale orașului, avem toate motivele pentru susținerea unei participări cât mai consistente a ieșenilor la alegerile eruroparlamentare din 25 mai”, a afirmat Mihai Chirica. În urma alegerilor programate în acest an, România va trimite în Parlamentul European un număr de 32 de deputați. În total, forul legislativ european va număra 751 de membri, desemnați în urma alegerilor care vor avea loc simultan, pe 25 mai, în cele 28 de țări membre.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;