La aniversarea a 81 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași organizează vineri, 28 februarie, o serie de activăţi omagiale, care include, printre altele, editarea unui număr festiv al revistei ”Salvatorii ieşeni”, în care vor fi incluse mesajele reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale şi articole referitoare la misiunile inspectoratului, precum și organizarea unei expoziţii cu desene ale elevilor la Colegiul Naţional de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi, cu tema ”Cu viaţa mea, apăr viaţa”. De asemenea, tot pe 28 februarie, când în întreaga țară este sărbătorită ”Ziua Protecției Civile din România”, ISU Iași va organiza şi desfăşura campania ”Vreau sa fiu voluntar”. Cu aceeași ocazie, 28 februarie a fost declarată ”Ziua Porţilor deschise” la sediile subunităţilor ISU Iași, prilej cu care vizitatorilor le va fi prezentată tehnica şi echipamentele de intervenţie specifică ale inspectoratului. Nu în ultimul rând, în instituţiile de învăţământ vor fi organizate acţiuni de informare preventivă punându-se accent pe regulile de comportare în situaţii de urgenţă. Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. Pe 28 februarie este sărbătorită ”Ziua Protecţiei Civile din România”, dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin “Înaltul Decret Regal nr.468″, a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile, rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial. Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de “Apărare Pasivă”. Din anul 2004, activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă iar la nivelul judeţului în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi.