Lucrările la sistemul de management al traficului din Iași încep să prindă contur

Proiectul de realizare a Sistemului de management al traficului din municipiul Iași, investiție în valoare de 91 de milioane de lei, realizată cu fonduri europene, începe să prindă contur, după ce, recent, au început lucrările aferente sistemului de comunicaţii prin fibră optică, precum şi montarea instalaţiilor de semaforizare în peste 20 de intersecţii. Acest lucru înseamnă, concret, realizarea a aproximativ șase kilometri de canalizație și montarea unui număr de 80 de stâlpi, în următoarele zone: şoseaua Nicolina, strada Nicolina, bdul Cantemir, bdul Nicolae Iorga, bdul Poitiers. Potrivit reprezentanților municipalitîății, începând din această săptămână vor continua lucrările în teren pentru finalizarea tronsoanelor începute şi se vor deschide noi fronturi de lucru pe şos. Naţională. De asemenea, tot în această săptămână vor începe şi lucrările de canalizaţie în carosabil pe şos. Naţională, bdul N. Iorga, Cantemir şi Poitiers, operaţiunile urmând să se desfăşoare în așa fel încât circulaţia rutieră să fie cât mai puţin afectată. Restul intersecţiilor pentru care nu au fost realizate lucrări, vor fi finalizate anul acesta. În plus, în Centrul de control situat pe Şoseaua Naţională nr. 43 au fost executate parţial lucrări de arhitectură, la instalaţiile sanitare, de climatizare şi electrice. Contractul de realizare a sistemului de management al traficului în municipiul Iași, în valoare de 91.182.308,68 lei, fonduri europene nerambursabile, din care 1.471.356,13 lei reprezintă cofinanțarea asigurată de autoritățile locale, respectiv de Primăria municipiului Iași, a fost semnat în luna august 2013. Lucrările sunt executate de UTI Group, societate care în asociere cu Information Business Consulting a câștigat, anul trecut, licitația organizată de municipalitate. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calităţii vieţii în polul de creştere Iaşi prin îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi a siguranţei circulaţiei auto şi pietonale, precum şi crearea de noi locuri de muncă prin realizarea unui centru de comandă şi control al traficului. Implementarea proeictului va conduce, în final, la reducerea timpului de staţionare a autovehiculelor la traversarea intersecţiilor, creşterea vitezei de circulaţie, reducerea congestiilor, prin crearea unui un centru de comandă şi control al traficului, dotat pentru a răspunde şi necesităţilor persoanelor cu handicap locomotor. Cu această ocazie vor fi amplasate 1.242 de semafoare noi montate în municipiu, 1.979 de indicatoare rutiere și 72 de automate de dirijare a circulaţiei. Implementarea proiectului urmează să se facă în termen de 31 de luni de la semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației, garanția de bună execuție a lucrării fiind de cinci ani, cu doi ani mai mult decât fusese prevăzut inițial în contract.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;