37 de ani de la cutremurul din 1977

Şi în acest an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Iaşi organizează,  în data de 4 martie, o serie de activităţi informative pentru a marca împlinirea a 37 de ani de la producerea celui mai mare seism din România postbelică. Iniţiativa ISU a fost primită cu interes de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi care, în baza bunelor relaţii de colaborare pentru educarea elevilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, sprijină desfăşurarea în unităţile de învăţământ din municipiul Iaşi a acţiunilor informative, dar şi a unor exerciţii practice pentru învăţarea modului de comportare la cutremur. ”Salvatorii ieşeni invită toţi cetăţenii judeţului Iaşi să participe, în data de 4 martie, indiferent de locul unde se află, la un exerciţiu şi să se comporte, timp de câteva secunde, ca în situaţia în care s-ar produce un seism major. Activitatea este promovată pe pagina de internet şi pe contul de facebook ale inspectoratului,  www.isujis.ro, http://www.facebook.com/isujiasi, unde cei interesați vor găsi și măsurile de protecţie la cutremur”, se precizează într-un comunicat al Compartimentului Informare și Relații Publice al ISU Iași. Potrivit documentului, regulile esenţiale în caz de cutremur sunt următoarele: identifică cel mai sigur loc unde te poţi adăposti (ex.: pe hol sub o grindă sau sub o piesă mai rezistentă de mobilier, cât mai departe de obiecte care te pot răni: mobile suprapuse, ferestre, vitrine, lămpi, etc.); 2. discută cu familia şi stabiliţi cum veţi proceda; 3. identifică modalitatea de a închide alimentarea cu gaz şi energie electrică; 4. adăposteşte-te în locul stabilit pe timpul cutremurului (Jos! Protejează-te!Ţine-te!); 5. utilizarea liftului ori a scărilor reprezintă un real pericol, putând conduce la accidente grave, nedorite ( deplasările pe timpul seismului vă pot dezechilibra); 6. după cutremur, acordă primul ajutor celor afectaţi şi opreşte alimentarea cu gaz şi energie electrică; 7. asigură-te că puteţi părăsi locuinţa în siguranţă! În lipsa unor astfel de posibilităţi vă puteti proteja  stând la podea langă un perete solid, pe genunchi şi coate, cu faţa în jos, iar cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, ceafa, iar cu antebraţele pe lateral capul. Dacă un cutremur vă surprinde într-un loc public, aglomerat, nu fugiţi spre ieşiri, aglomeraţia şi panica  pot provoca accidentări grave.  Ieșenii pot ajuta la promovarea acestei iniţiative a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi dând share sau like. ”Trimite-ne o fotografie din timpul acţiunii cu cineva care participă şi se protejează ca şi cînd s-ar produce un cutremur. Pe pagina noastră Facebook o să postăm toate fotografiile primite. Fotografiile pot fi adaugate direct pe contul de facebook, împreună cu comentariul dumneavoastră, sau trimise prin e-mail la isujiasi@gmail.com”, se precizează în încheierea comunicatului de presă al ISU Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;