Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, s-a întâlnit miercuri, 5 martie, cu Joseph Trimble, reprezentantul Ambasadei SUA la Bucureşti. Întâlnirea a durat peste 60 de minute, cei doi abordând mai multe subiecte, atât în ceea ce priveşte Iaşul, cât şi situaţia politică naţională.
Primarul Iaşului a expus principalele coordonate de dezvoltare a municipiului, dar şi ţintele la nivel local şi regional. „Ca primar, nu poţi să te limitezi doar la teritoriul administrativ al oraşului. De aceea, noi privim Iaşul ca generator de bunăstare pe plan regional”, a subliniat Gheorghe Nichita.
Edilul-şef şi Joseph Trimble au discutat despre proiectul Iaşi 2021 – Capitală Culturală Europeană, reprezentantul SUA fiind interesat de bunele relaţii ale Iaşului cu oraşele înfrăţite Chişinău şi Cernăuţi.
Un alt subiect de pe agenda discuţiei a fost rolul municipiului Iaşi în contextul economic regional. Joseph Trimble a apreciat eforturile municipalităţii în atragerea de fonduri europene şi deschiderea oraşului pentru investitori, inclusiv cei strategici. „Iaşul este un oraş al industriilor creative şi al industriei IT, dovadă şi prezenţa la Iaşi a unor nume mari în domeniu. Am explicat de ce ne concentrăm foarte mult pe domeniul medical, atât pe partea de servicii, cât şi pe partea de cercetare şi turism medical”, a mai spus primarul Iaşului.
„Iașul este un oraș superb. Sunt impresionat de acest oraș. L-am invitat pe domnul primar la Ambasada Statelor Unite la București, pentru o serie de discuții aplicate cu colegii mei de la Secția Comercială pentru a identifica noi oportunități de investiții”, a declarat Joseph Trimble.